eu nu ştiu ce-i iubirea: cunoaşterea nu ştiu ce e ! iubirea da !
Apr6
Category Archives: love..ly
Apr4
stridentul nostru dialog lipsă
tăcerea e piatră d(o)ar vorba-ţi ciocan o sparge în fărâme rostite iubirea-i o flacără ce arde-un ocean ţine-mi minte tăcerea iubite
mă uit şi acum la lipsa-ţi stridentă se ţine peste tot după mine o alung cu gânduri de-amintiri dichisite ţine-mi minte rostirea iubito
tu strigi către mine cu zâmbetul tău sprijinit pe arcanul peretelui poză dependent de prezenţa ta împrejur privirea spre tine mi-e doză
loveşte-mi tăcerile cu vorbele tale aruncă-le ca pe nişte pahare de sticlă lipsa cioburilor mă-nţeapă mă doare gălăgia ta-i vie risipă…
sting becul şi trag draperiile toate ca pe nişte ziduri nerostite-n zidire trag peste noapte o alt’amintire şi tac cu tăcerile-mi toate (poate c-o să sune vreun telefon poate va suna cândva vreo rostire) ţine minte iubito iubite iubire
Like this:
Mar13
nimeni altcineva nu poate fi noi
nimeni nu poate fi eu (doar eu pot fi eu şi (nu) doar atât) ţine-mi puţin inima grea vezi să nu-i spargi oglinda care mă vede vindecă-i sufletul cu atingerea ta nu-ţi răsfira degetele ca nu cumva… ca nu cumva
* iarna se scurge prin ochi către lacuri am plâns ieri o ploaie de vară mă-ncearcă-n cabina de probă o lacrimă iară cu zâmbetul tău o fac să dispară şi-o şterg ştrengăreşte cu guma de şters ca pe-o cărare de rid sau o privire aruncată ‘napoi peste mers
* suntem amândoi la mine în suflet te-am adus acolo ca pe-o captivă simt-te simte-te ca la tine acasă ca în lumea ta primitivă
* agată-ţi fularul de orice bătaie şi scoate-ţi papucii sensibili de vreme nu nu-i o şcoală cu tablă şi n-o să-ţi dau teme zâmbește cât vrei şi-agaţă-l tablou sau pune-l tapet şi lasă-te alintată de lene
* aş aprinde şi-un foc să-l vezi cum mă arde şi-n fumul de muzică ţi-aş încălzi ceaiul dar roşul e incandescenta atingere carne iar limbile focului fragile de sticlă vezi sufletul meu cum te prinde în braţe şi cu-n zâmbet de dans te ridică!?
* nimeni nu poate fi tu nici fel altul de-a(mi) ţine inima-n mână leag-o cumva cu privirea-ţi nebună şi aşeaz-o la locul ei undeva sub vindecarea răsfirării de degete ca nu cumva… ca nu cumva
Like this:
Dec5
luna decembrie
au agăţat prin aer răspunsuri la întrebarea “unde?” la propriu dragostea-i în aer sclipeşte ca un decor al vieţii lunare ca o amintire a unei sărbători fiind ea însăşi o împodobire şi-o sărbătoare *
ştii raşniţa aia veche în care sfărmam aromele noastre de obicei în ziua de luni ardeam butucii tăiaţi din tăceri şi fierbeam în lumina lor boabele lungi de cafea ispititor de scipitoare cu dulci-amăruile lor dureri *
globurile mele-ţi spuneam ţi le voi agăţa ca pe nişte iubiri colorate de zambete ţi le voi agăţa şi de atingerea degetelor şi de răsfirarea coastelor prin care pe furiş cu privirile cu gandurile şi cu toate undele te iubeam *
unde eşti? ştiam că te regăsesc la radio oricand că te-ajung cu urechea deschisă apăsand pe decembrie cu scrisul lui şters că-ţi voi lăsa bileţele mesaje în colţ de afiş şi sub luna din felinar ne vom întalni ne vom da întalniri ca într-un înţeles *
au înfipt luna (decembrie) în suportul întregului an şi-au împodobit-o cu noi…*
miroase-a lumini şi-a steluţe trecătorii zambind ne fură cu ochii pe mine separat pe tine separat dar mereu întotdeauna pe amandoi…
Noi27
riscul inimilor furate :)
“Mi-ai răpit inima iubito !”
…femeie, îţi spun de pe acuma că nu-i pe deplin sănătoasă…
din cand in cand mă (mai) doare.
Like this:
Oct29
scoală de te culcă ! :)
adevăru’ e că nu mi-am bătut capu’plouă de rupe… eu iar mă dau cu bicicleta cine tună şi fulgeră ? (pe vremea asta) frec menta visez cum adorm în loc să visez cum mă trezesc deaia nu ţin minte visurile mi-e somn rău: ce bine mi-ar prinde un somn bun !
Oct23
sărutările alea zdrobite
ce-ai făcut cu sărutările alea zdrobite?
ai făcut din ele sirop şi le-ai băut cu apă minerală?(!)
sau ai lăsat să le ia vantu’
unde le-ai pus?
dacă le vreau înapoi nicidecum n-ai putea să-mi dai unele stafidate
asa-i?
Like this:
Oct23
în joacă
Ah, cum (mă) durea inima de fiecare dată
cand îi rupea cate-o petală s-o’ncerce…
fredona nu ştiu ce refren învăţat de pe nu ştiu unde:
“Mă iubeşte! … Nu mă iubeşte!”
Like this:
Oct10
oraşul acesta
cărările spicuite ca firul de păr sunt nişte terminaţii ale oraşului cu amputata plecare sosire stoarse de iarbă dealurile sunt mulse de ploi călcate-n picioare de urme-ncălţate în mers şi-n noroi în oraşul acesta iubito vom locui amândoi *
tu vei împleti partea pletoasă a sufletului meu cu mlădiţe doar de tine ştiute pe care le vom culege toamna altfel mai metafizice incapabile să vorbească mai pline mai mute *
(eu) voi face din privirea ta o corabie pe care o vom folosi în loc de autobuz mai ales noaptea când lumina adoarme când oraşul e mai asemenea vieţii straniu obtuz *
nu ne vom cumpăra niciodată bilete ne vom duce cu chitanţa la şcoală să ne deconteze iubirile cerneala vărsată în nopţile umplute de lună vizibile ziua pe colile cerului cu amprentele noastre-mpreună *
ţi s-a spicuit părul la rădăcină cu fructe cu tot îl mai ţine doar strângerea noastră de mână rădăcinile degetelor înfipte-ntre ele sub temelia oraşului în care iubito ne vom descoperi cândva *
eu pe tine tu pe mine ca pe nişte comori neştiute de nime’ ca pe nişte neasemuite mistere ţi s-a spicuit păru’ iubito… ‘n himere
Like this:
Aug26
indicatorul direcţiei meduză
„Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea; cine poate s’o cunoască?” Ieremia 17:9
ascultă-ţi inima
lasă proiecţiile ei să te-nveţe
bea apa izvorâtă din ea
tulbure sau obtuză
ea-i setea ce te mână să cauţi
ea-i indicatorul direcţiei meduză
drumurile ei sunt drumuri spre deltă
tumultul ei călduţ ascunde stufăriş
e plină de umbre lumina ei zveltă
te veghează te vânează pe furiş
ea vorbeşte toate limbile lumii
ascult-o şi-nţelege ce-ţi spune
orice dialect la prima persoană
ţi-l jertfeşte şi-nainte ţi-l pune
ascult-o
dacă poţi să te smulgi din braţele ei
ea te iubeşte cu sufocare
flacăra ei te consumă te doare
inima ta-i o cutie Pandoro
o cutie ne goală o cutie ne vouă
Aug5
durerea apusului
Photo by Calatorru
amarnic surâde înserarea peste pocalul zâmbitor în delir căzută pe gânduri în adâncul ei marea îşi aruncă valurile spre ţărm – elixir
şi culege spumoasa licoare sandalele supuse sub paşi pe ţărmul nepăsător stăpân peste mare ce i se-aşează pătimaşă sub paşi
elixirul ei spumoasa-i dorinţă li se-aşează-nainte covor plimbărilor lor prin nisipul fierbinte vorbelor râsetelor sclipirii din ochi ce aprinde până-n inimi fior
surâde amarnic cu lacrima mare pocalul robit de mersul rotund orizontu’ i se-ntinde-nainte iubirea-i rămâne străină şi-atunci se aruncă spre zori dezlănţuindu-şi pasiunea arzând
Iul26
garoafa din piept
Ne cresc în piept lanuri întregi de garoafe roşii…
însă numai una ne aparţine şi nici ea nu-i a noastră, pentru că (de obicei)
o dăruim altcuiva.
Iul6
mustind a culoare
ce roşii de frig ţi-s buzele şi arse
ce coapte cireşe te-mbracă
te muşc ca pe-un fruct de umărul verde
te opresc ca pe-o frunză de cracă
*
privirea mi-e roşie şi gândul distanţa
ne arde de vara imensului soare
ne arde de glumă ne arde de joacă
privirea ce urc’ a plimbare
*
ce roşii de frig ţi-s buzele coapte
cu firavul trup îmbătat de garoafă
strecor mana în inima ta după cheie
s-apuc şnurul fin de idee
şi s-o las a iubire să coasă
*
e anul întreg o-mpărţeală
după ritmul exact cântărit într-o cifră
mana ta verde îmi e primăvară
iar inima ţi-e o garoafă spre seară
poem ce cuvântu-l risipă
*
ce roşii de frig sunt buzele tale
ce frig e şi-n scrisul acesta
o vânătă carte mustind a culoare
îmbracă-ţi iubito povestea
… şi las-o deschisă
Iun10
verbul “a iubi”
se zidesc schele în jurul cuvântului “te iubesc”
*
nu se ştie dacă se lucrează la temelie
la stâlpii de rezistenţă
sau la faţadă,
însă în fiecare colţ de lume
e forfotă şi cheltuială şi trudă
*
atât de întărite sunt unele schele
de zici că-s fortăreţe
locuite de o mulţime de mâini împreunate
- într-o veşnică închinare dicţionarului -
spre tălmăcire
*
rar câte-un cuvânt fără schele
semn că acolo abandonul şi-a deschis porţile
fie dintr-o finalizare a înţelesului,
fie pur şi simplu dintr-o finalizare
Iun9
replică fără de greşeală
– Dacă ai luat din greşeală prosopul şi l-ai aruncat la prosoape, n-ai putea tot din greşeală sa-l aduci înapoi ?
- Aia deja n-ar mai fi greşeală !
