din ulciorul Tău curge istoria în cănile noastre “luaţi băieţi” ne spui “fac Eu cinste – ca de obicei” eu fotografiez viaţa-n cuvinte când cu blitz când fără şi înghesui în amândoi ochii astfel de momente cum îndesam cu piciorul în sac masa copiasă a caprelor lumina feţei Tale ne face să nu mai ştim de-i zi ori noapte; am ieşit cu cortul lângă voluptuosul pârâiaş al istoriei cu prietenii la poze
murită moartea s-a culcat şi ea ca dup’o lungă zi de tras la coasă şi a rămas doar visul după ea o aburindă umbră copioasă veniţi la-nmormântarea ei vecinii oniric conversau doar cu privirea nu îndrăzneau ca să rostească ştirea întrezărind de altfel viitorul: ca un coşmar de pom visând toporul s-arunce peste ea stropi de ţărână şi ce cuvinte ar putea s-aleagă? - înmormântarea asta-i diferită şi luminoasă ca o zi l’amiază e diferită ziua dintr-o mie – plângeau cu toţii hohotind de bucurie
trage mai aproape de mine drumul damascului
cu paşii mei pavează-i curgereasau nu, lasă !
nu-s drumurile de aici destul de bune ?
tot cu două direcţii, exact ca prăfuita cale
ce duce de oriunde acolonu-mi trebe’ damasciana stradă
de n-o luminază nicio întâlnire
ş-apoi ce ?
n-am parte-n fiecare zi de-ntâlniri:
ba pe scară cu poştaşul
ba cu domnul x sau alte literede m-oi întâlni cu alfa-omega deodată
voi numi pentru totdeauna uliţa aceea
cu numele vechiului drum
pe care cel orb(it) de lumina ta
prin orbire şi-a căpătat vederea
prin întâlnire s-a întâlnit
undeva pe marginea bălţii
se odihneşte cerul obosit
ne-a strigat în ureche până când toţi plămânii lui
au plecat
şi nimeni nu ştie
de unde-au venit
Nu vorbele în sine mă dor, ci adevărul lor.
eu nu ştiu ce-i iubirea: cunoaşterea nu ştiu ce e ! iubirea da !
când totu-mbracă înţelesuri şi mai mari întregul orizont e-atunci o pleoapă de după care privirile lui Dumnezeu ne cad în suflet ca-n brazdele rănite vindecarea cealaltă pleoapă o văd nepământenii noştri fraţi ce-şi pârguiesc pe alte ramuri de univers fructul oprit cum cărţile îşi poartă înţelepciunea ‘n-a sâmburilor foi cum toţi strămoşii nostri ne pândesc când în cămările din suflet se stinge-un bec şi pe sub pleoapă se-ascunde-un ochi si după el un gând şi o mulţime de oglinzi cu capu-n jos de parcă doar aşa le dai de cap la toate câte sunt le dai de rost când după gând se fofilesc simţiri ce stau înfipte ca nişte propteli să pescuiască din al vieţii lac un peşte mic un peşte jucăuş şi-alunecos scăpat din mreaja mare de mister în ochiul meu adânc şi curios când totu-mbracă înţelesuri şi mai mari cenuşă-s norii toţi în vatra unui orizont ce nu-i al meu iar sorele-i un jar mocnit de vânt de adierea care ne-a şoptit că a mai ars un veac că s-a mai stins o flacără arzând
realizez: aşa (mă) realizez fără să ştiu nefericirea mi-e datoare c’o dependenţă am nevoie (de ea) să o-not în vâltorile ei să mă lupt să-i caut capătul uscat pe care să-mi aşez sleitul trup nefericit moment de fericire mă fericesc când sunt (nefericit) de parcă noaptea crapă-n răsărit şi primul mal e-un foşnet pe sub oşti un violent tumult de bătălie până-n victoria mall cu bucurii o cheltuială de cumpărături sau o deschidere de pungi spre ce va fi ca o lumină-n ochi dup-o orbire de-mprumut: de ce o port când nu-i a mea? ies în tricou pe timp ploios sau cu-nveliş de geci când e senin? arunc eu apă făr’ să fie foc mă-nghesui când am loc îmi cresc puterile când simt că pot? prins între cei doi ochi verzui între (două) bătăi de inimă inegale între variante cu umbre şi luminoasele lor fante între umblat şi neumblat câteodată ploile soarele să mă bată iubirea mea de neiubire cunoaşterea pe buze în neştire e drum între două oraşe la mijloc între “ne” şi “fericire”
nu pot descrie sentimentul ăsta e-o stare veche şi nouă din copilărie de dinauntru prin oase şi carne se-afară curge prin mână emană ca transpiraţia e-nţepător că doare da’ mă umple şi mă plimbă ba în stomac îl simt vierme ba în inimă vânt aer înţepător sfrijit ca vacile lui Iosif în vis sau a lui Faraon uscate spice da’ plin în acelaş timp şi grase şi goale şi pline să fie vreo înştiinţare sentimentală vreo foamete sau vreun belşug de foame?
e o junglă sălbatică inima că junglă domesticită nu este tot caut sub umbre asflat de şosea sau urme de roţi cu colţuri de stea fosila strămoşilor veriga şosea jungla mă-nghite devorează mă vrea să mă facă aidoma ei una cu ea o insulă-n luminiş de copite da’ nu mă las, nu! ce-s eu o liană? în gura ei dinte-s ce taie şi muşcă ‘mi-e mersu-n hăţişul zburător ca o muscă ce bâzâie un refren rătăcit acum c-ai plecat ai venit croieşte-ţi cărări din cuvinte cu roţi încearcă să ţii pasul cu creşterea poţi? încearcă busola încearcă-i pe toţi copacii mă poartă de ambele torţi mă uşă deschisă spre copii spre nepoţi ferigă fecundă cu inimă-n ea bătaia-i e ritmul luminii e stea e setea de viaţă ce trupul o bea e o ea jungla inima e o ea securea, tăierea, cărare-i o ea iar eu sunt un el ce-şi doreşte ce vrea
desenează-mi jumătatea ta de iubire pe jumătatea mea de minut pe-o jumătate de oră sau mâzgăleşte jumătatea ta de inimă pe jumătatea mea de ochi şi cu privirile noastre să desenăm din două jumătăţi un sărut din jumătăţi de cuvinte o conversaţie aşa: din jumătăţi posibile şi imposibile pentru ca din mine pe de-a’ntregul şi din tine pe de-a’ntreaga să creăm un întreg
am apăsat turn-on-ul frunzei de smochin şi s-a luminat zâmbetul prietenos alteori serviciul solicitant şi-obositor sau personalitatea ce-a trecut testul body-language-ului esenţial cui îi mai este străină limba aceasta? încrucişarea firelor pe pieptul reclamei…
întâlneşte-te şi cu mine de când tot aud de foarfeca ta paşii tăi care taie calea nu-ştiu-cui nu-ştiu-cărei să se gate drumul odată să-nceapă tăietura taie-l! nu-l săpa la rădăcină nu-l lăsa să crească fă-i ceva da’ nu metaforic să nu semene a’ntâlnire a reţetă întâlneşte-te şi cu mine… cum cerul întâlneşte plămânul ochiul privirea urechea cuvintele fantezia imaginaţia cum întâlneşte iubirea inima nu (mai) vreau să-mi zâmbească o fata morgana până când nu-şi va da seama plămânul? până când nu-şi va da seama privirea? … m-am dus după capul meu şi m-am aşezat spate-n spate cu el la umbră m-am uitat cu ochiul deschis şi-n afara mea atingeam lucrurile cu privirea şi le-atingeam cumva şi conturul interior din mine locul acela unde ne-am dat întâlnire
rămâi! nu nu veni rămâi acolo-n lumea ta că de păşeşti prin fanta dintre noi mă tem că lumile s-or contopi se va vedea întregul curcubeu va lumina pământul tot îl va ploua pe cer iar eu voi dispera voi dispărea să caut printre litere de fum întregul jar ce-l înţeleg acum nu nu veni rămâi! … până şi gândul că tu poţi s-ajungi e-un mod în care vii în care eşti aici cu un alt trup pe care şi să vreau nu pot să-l fac fâşii nu pot sa-l rup acuma c-ai venit… rămâi!
trimite pe altul! auzi-mi tăcerea în glas spatele-ntors până lângă mine sunt eu şi rămân necurmat căci mi-e bine
îmi place aici la mine în suflet nu mă da afară în ploaie să curgă de pe mine sufletul meu să picure sau să curgă şuvoaie… când n-o să mai fiu - când doar ştergerea ta mă va ţine te vei vedea prin mahrama subţire? o să te-ncânte privirea din ochi, o să-ţi placă? trimite pe altul …în mine!
