ea e o ea

e o junglă sălbatică inima

că junglă domesticită nu este

tot caut sub umbre asflat de şosea

sau urme de roţi cu colţuri de stea

fosila strămoşilor veriga şosea

jungla mă-nghite

devorează

mă vrea să mă facă aidoma ei

una cu ea

o insulă-n luminiş de copite

 

da’ nu mă las, nu!

ce-s eu o liană? în gura ei dinte-s ce taie şi muşcă

‘mi-e mersu-n hăţişul zburător ca o muscă

ce bâzâie un refren rătăcit

acum c-ai plecat ai venit

croieşte-ţi cărări din cuvinte cu roţi

încearcă să ţii pasul cu creşterea

poţi?

 

încearcă busola încearcă-i pe toţi

copacii mă poartă de ambele torţi

mă uşă deschisă spre copii spre nepoţi

ferigă fecundă cu inimă-n ea

bătaia-i e ritmul luminii e stea

e setea de viaţă ce trupul o bea

e o ea jungla

inima e o ea

securea, tăierea, cărare-i o ea

iar eu sunt un el ce-şi doreşte

ce vrea

 

ca ‘ntr’o ureche

piatră de culoare albastră

moale ca o apă

din spaţiu

rupe dunga-n onduleuri

pe nicovala zgomotoasă

a radioului

completare

scrierea mea n-o să ştie niciodată c(e)-am scris(-o)

se va uita neînţeleasă la ea însăşi

cu coarnele strânse ale sprâncenelor

prin ocheanul necunoașterii cu care am scris-o

pentru neștiința ei neînțeleasă

Ultima sorbitură

Îmi plac trezirile. Ele răscolesc somnul altor treziri:

Îşi recunoştea aroma, da’ parcă se trezise într-o garderobă complet nouă, într-o îmbrăcăminte necunoscută. Lărgimea paharului i se părea o imensă libertate faţă de celula boabei ştiută înainte.

Asculta fără să înţeleagă dialogul masculin-feminin, fără să ştie că va fi ultimul:

- Vin acum honey! Îmi beau repede cafeaua, încui şi pornim…

Nu există culori!

…există doar Lumină!

Disobedience

I don`t obey the rules of life… I disobey the rules of death!

Nu există libertate!

Există doar îngrădiri şi alegeri!

(pe unele le percepem ca îngrădiri, iar pe altele nu )

I am = Eu am

se uită năucul la o vorbă şi-un “nu”

englezii când spun “am” spun “sunt”

*

sunt două îmbrăcări de drum de loc

la fel

şi-s capete de drum gândind

opus

*

sunt am

şi peste umăr mă tot uit

cum trec pe lângă mine-n ritm alert

şi mă autodepăşesc

şi văd cum nu m-ajung nici cu privirea

de parcă e o stea ce peste ani

se vede într-o noapte

sus pe cer

*

un gând cu-n gând în el

îmi face dintr-o cretă un contur

ce-i mult prea mic ca să încap în el

cu buzunarele cămări

şi lacătul închis de vorba “nu”

*

nu am nu sunt

năuc se uită ochiul până-n el

se caută pe mână pe picior

şi-şi zice că n-ar fi

n-are idee de contur

interior exterior

*

îl am pe “nu” da’ dacă-l folosesc

mă subminez

am fost am vrut am când am nu

din fiecare câte-un pic

în buzunaru’ stâng…

*

şi-l am pe “nu” ca pe-un fermoar

ca pe un nasture de pus la zid

ce sunt

ca pe-o parolă de acces la stări

la ochi bogat şi

ochi sărac

*

ce ai? mă-ntreabă într-o zi

o acadea (impresia rea)

am… amuţit şi am răspuns:

“doar sunt!”

(da de unde) mi-a venit o idee

Doamne

Tu eşti Cuvânt eşti Duh şi eşti Idee

sau nu nu idee

Ideea tuturor ideilor

a tuturor ideilor care se întrupează-n cuvinte

şi-n lemne cu viaţă prin ele

şi-n albine şi-n zboruri

mai largi decat legile aerodinamicii

mai largi decât alte idei

în diversele lor coperţi

folosite de diferiţi oameni

neavând nici un fel de idee

(de) ce fac

Şi în carantină şi în devenire

şi în carantină şi în devenire

şi-n punctul din mijlocul cercului

nicidecum cel mai mic cerc-punct

din burta celorlalte cercuri

geografic vorbind

*

izolarea înseamnă alipire

geografic vorbind

şi înstrăinare şi în cerc are

cineva ceva

întuneric ascuns în lumina

înapoiată buzunarului plic

al forţei centrifuge

*

s-a cronometrat saltul

s-a tras linie

s-a înjumătăţit linia trasă în sus

cum trage spre cer creşterea brazii

sau hainele rămase mici amintirii

s-au aliniat mainilor prelungite

*

şi în vremea verii şi într’adevăr

nu sunt sigur deloc pe cubul în care

cercurile se strang în puncte

din nevoia de înpachetare

sunt mai mult în el

şi în carantină şi în devenire

ca pe umeraş

lumina difuză atârnă în becuri

atârnă şi-un fotbal undeva pe perete

pluteşte prin aer un fel de scaiete

şi ochii-mi atârnă înecaţi în eşecuri

*

atârnă pe umerii lumii o noapte

lungă şi neagră ca pleata de damă

împletită şuviţă cu farmec şi teamă

în marginea anului şi-a zilelor şoapte

*

totul atârnă de alt-atârnare

în mâna mea ţin a ţinerii mână

vremea e tânără cu chip de bătrână

ziua atârnă-n a ei disperare

*

azi în privire mi se sprinjin-o umbră

ce-atârnă de-o fugar-amintire

pendul dintr-o parte în alta

atârnă mereu dând de ştire…

 

maiimportantdecâtimportant

Când cauţi ceva şi nu găseşti, găseşti mai mult(e) decât te-ai gândit sau ţi-ai imaginat. Căutarea este mai importantă decât găsirea!

un moment dat de nu ştiu cine

am plecat din mine însumi la un moment dat

nu ştiu cine mi l-a dat şi de ce

am vrut să văd şi altfel într-un mod minunat

să văd fără ochii mei să văd prin idei

şi-am plecat fără lacrimi …sau cantece

pe jos am găsit nişte ochelari stafidaţi veştejiţi

căzuţi de pe ramele goale ale pomilor

i-am culcat sub umbrele paşilor repezi grăbiţi

să zbor zborul eonilor din perspectivele pomilor

ca privirea şi ochii să rămană uniţi

*

cand m-am întors (înapoi) nu mai eram

nu ştiu unde-am disparut şi de ce

graul mi se transformase tot într-un lan

putrezirea nu mai era – era altceva

din nesfarşitele fire vibrau cantece

PA*-1 (Deşteptarea)

Pe la nouă s-a trezit brusc, speriat şi liniştit în acelaşi timp, ca atunci când te rupi de realitatea unui coşmar doar pentru a constata că realitatea de zi cu zi, de care te-ai săturat, e totuşi mai bună. I-au trecut un milion de lucruri prin minte, chiar atunci în momentul ăla dinaintea privirii întoarsă spre cifrele roşii ale ceasului digital, ce sta strâmb pe noptiera din dreapta patului. Ce mai conta alinierea in clipa aia? Ce mai conta paralelismul dintre noptieră şi pat, sau dintre noptieră şi ceas şi restul lucrurilor din cameră ? – potrivirea lor după nişte reguli nescrise şi deloc universale, care n-ar mai fi trebuit să existe şi totuşi erau parca la locul lor în mintea lui. Într-o existenţă atemoprală nu este loc pentru timp, nu există spaţiu pentru cifra „9” nici momente în care dormirea şi trezirea să se desfăşoare secvenţial.

Menajera netezi cearşeaful pe pat, după aceleaşi reguli nescrise ale paralelismului, şi corectă poziţia ceasului digital pe noptieră, fără să observe nimic din suprapunerile ce tocmai avuseseră loc – dintre trupul lui şi cearşeaf, dintre mâna ei şi mâna lui întinsă spre ceas.

* Proză arhiscurtă

mângâierea de sub genele-nchise

eterna mângâiere a veacului ce vine

stă după veacu’ acesta rupt de realitate

o carte-şi creşte slova hrănind-o de afară

iar viaţa-şi creşte forma măsurilor din carte

trăirea ta ajunge-n trăirea mea setoasă

şi-atunci ţi-o fur deplină şi-i schimb identitatea

în golul ce te-ntrece crunt năvăleşte viaţa

ce altuia în urmă pe tine te întrece

pe degete de gânduri se scurge mângâierea

în mâna ce îţi toarnă cafeaua într-o cană

‘n-atingerea tiptilă şi firavă pe-o geană

să îţi închidă pleoapa ce numără durerea

să poată odată-nchisă să simtă mângâierea