Limbajul înseamnă curaj

“Limbajul înseamnă curaj: capacitatea de a zămisli un gând, de-al rosti şi, astfel, de a-l transforma în realitate.” – Salman Rushdie

Primăvară în Densuş

Lucian Blaga – Mugurii

Un vânt de seara

aprins saruta cerul la apus

si-i scoate ruji de sânge pe obraji.

Trântit în iarba rup cu dintii-

gândind aiurea-mugurii

unui vlastar primavaratic.

 

Îmi zic: “Din muguri
amari înfloresc potire grele de nectar”
si cald din temelii tresar
de-amarul tinerelor mele patimi.

 

“When you are in love, you are in freedom!”

Ce contradicţie!

Dragostea te eliberează robindu-te. Te prinde în legăturile ei de te duci acolo unde te trage. Aici e frumuseţea: că dorinţa ta de a merge se potriveşte cu direcţia în care eşti tras (sau împins ).

E paradoxala contradicţie care deşi face viaţa posibilă, o face imposibil de înţeles sau explicat. Viaţa şi dragostea, şi toate elementele lor (mult prea multele lor componente) nu trebuie explicate până la epuizare, pentru că în cele din urmă, cel epuizat este cel care porneşte în căutarea asta, e încercătorul.

E cel ce-şi supune sufletul, mintea şi trupul unei trude ce nu cunoaşte limite, a căror limite sunt mereu în mişcare şi deşi par că pot fi atinse cu întinderea braţului sau a privirii, ba chiar a gândului, cum te apropii cum se depărtează.

de Regulă

“… nu mă tem de nici un rău…” cu excepţia celor făcute de mine!

înainte de după

Am citit zilele trecute o “concluzie “şi din cauza ei mi-au tot revenit în minte nişte versuri de-a lui Ioanid inspirate de vechea pilda atat de actuala, inca năprazic de actuală.

“Ce bine că fiul risipitor nu s-a întalnit prima dată cu fiul nerisipitor!”

…şi, poate nici nu ştim

“Paradoxal mai lucrează Hristos şi cu păcătoşii, cu viaţa şi cu moartea.

Karl Barth: harul îndreptăţirii e viaţa noastră, harul sfinţeniei e moartea noastră. Ceea ce înseamnă că, în operaţia îndreptăţirii, Domnul îi spune mortului (adică păcătosului): trăieşte! Apoi, după ce l-a scos din păcat, cu alte cuvinte din moarte, şi l-a chemat la viaţă, tot El îi spune celui acum viu: mori! Păcătosul căit – fostul mort care a fost chemat la viaţă – urmează acum să moară la cele lumeşti. “Sub aceste două determinări şi nu sub vreo alta trebuie să fie trăită viaţa creştină.”

Iată întreagă dialectica lui mors et vita: întai te înviază, apoi te omoară: ca să fii cu adevărat viu. Aa, dacă asta-i viaţa, viaţa nu e uşoară, e un fel de moarte. Noi tot zicem: viaţa, viaţa e aşa şi pe dincolo… dar poate că nici nu ştim cum e viaţa adevărată (după cum nu ştim ce e moartea), poate că bajbaim în zăduful apăsător al penumbrelor unul limbus şi printre confuziile unui vag limbaj… “

Nicolae Steinhardt,  “Jurnalul Fericirii”

furăciune

să iau de-mprumut, să fur de-a “dreptul” să-mi însuşesc
conectat la cer cumva cu genunchii infipţi în podea
să iau de dincolo putere putere ce nu-mi aparține
să o jefuiesc s-o fac s-o simt prin vene cumva

*

fărâmiturile astea puține să le-nmulțească coșurile-n ele

că vine seara cina-n care lumea se mănâncă pe sine

și-orice străin se cade la mine acasă

să se simtă primit primit să fie bine

*

îmi încearcă inima o bătaie – știi ca atunci când știi că furi-

presimt o hoție mai mare pe care nu o pot face a mea

nu-i de împrumut și nici de vânzare

nu încape-n cămări și-n hambare

ea există s-o iubesc nespus lipsită de-ndoieli

și de-ntrebare

*

crăpate sunt temeliile toate arterele toate în inimi

cineva a furat frunzele de smochin și-a lăsat privirea deschisă

deșteaptă-n mine o fântână izvor cu brațele pline

să curgă prin degete  peste vorbe-n afară

o apă ce nu e a mea ce nu e furată ce-i lipsită de seară

să izvorască din ea… timpul de “iară”

Bucuria pe care o dă credința

“Credința ne dă bucurie pentru că ne pune brusc de acord cu ce este real.” – (Jurnalul fericirii) Nicolae Steinhardt

ochiul care priveşte de jos către ochiul care priveşte de sus

“O pată de umbră m-a traversat

era numai de la un vultur în zbor

ce-ntrerupea minunat

locul în care m-am născut

de cel în care-o să mor.” – N. Stănescu

dragoste eminesciană

“Ce e amorul ? E-un lung prilej pentru durere,

că mii de lacrimi nu-i ajung, şi tot mai multe cere.”

abureala aburelii de pe lumea aburită

e iubirea

limitată, şi închisă şi-ngrădită !

fără gură

fără mână,

fără ochi şi fără parte;

ruptă-n două şi în patru

ruptă-n nouă şi în şapte;

care nu ştie lumina, nu o vede şi n-o cântă

care stă în spaţiul ramei de la gratia nătângă

şi deşi poate să plece

mersu’ liber nu îl ştie:

ea şirag e de zerouri

făr’ un Unu să le-nvie

contaminare puternică

“Puterea e o boală care îi contaminează pe toţi cei care se apropie prea mult de ea. Când cei puternici te calcă în picioare eşti contaminat de tălpile lor.” - Salman Rushdie

meseria poetului

– vezi-ţi dom’le de treabă ! sări omul ca trezit din cărarea lui netedă.

- asta fac, îmi văd de treabă ! răspunse omul deşteptător. asta e treaba mea să te incomodez ca o durere (şi ca un) junghi ce te face să mergi la doctor, sare ce ustură când separă rana de vindecare.

asta e meseria mea să pun pe fiecare etichetă altă etichetă şi din ele toate să construiesc un alt turn babel în care fiecare limbă e alt om, şi fiecare cuvânt e altă limbă.

asta-i meseria mea, să bat întunericul cu lopeţile luminii şi să creez dispute din diferenţe, din lipsa netezirii, din libertatea diversităţii.

asta-i meseria mea să fiu părtinitor şi după plac să modelez lumea, de parcă forma e fără formă, iar mâinile mele sunt aluviuni şi ape năvalnice ce îmbracă ţărmurile în forme noi, limitările în “şi totuşi” sau “dar dacă” căscând ochii să vadă ce li se părea invizibil.

urmăreşte lungimea degetului meu – limbă de iguană – ce nu vorbeşte decât arată şi se aşează pe înşelăciuni ca musca pe căciulă, ca apăsarea pe destinaţia liftului, ca indicatorul pe direcţie.

asta e meseria mea, să aduc nenumitul în nume, să-l încrustez şi să-l marchez cu dalta albastră precum îşi marchează inelarii aurul, şi din golul porţii îşi fac fotbaliştii victoria.

“E meseria poetului [...] să numească nenumitul, să arate cu degetul la înşelăciuni, să modeleze lumea şi să n-o lase să adoarmă” – Salman Rushdie

enumerare

“Aş vrea să vă spun că după asta o să vă spun altceva !” – P.G.

Numele tău

“Mi-am acoperit ochii cu un val în fiecare an
ca să scriu bucuria numelui tău pe nisip,
cu riscul de a nu-l mai putea şterge…
şi n-am greşit.

Numele tău rămâne acoperit cu iubirea din privirea mea
ca să nu-l găsească nimeni.
Nici chiar timpul.

Am pus apoi nume numelui tău
şi i-am zis MINUNE,
pentru că, totuşi, e atâta puritate în iubirea asta!” - Gabi Matyas

altcineva

“Viaţa le face rău celor vii. Niciunul dintre noi nu este el insuşi. Niciunul dintre noi nu este “astfel.” – Salman Rushdie