din clipe mari de lut se naşte viaţa oricum e prea târziu: imense au crescut şi şi-au ieşit din propriul înţeles ca apele care nu-ncap în mal şi lutul meu a fost cândva mărunt: dar nu mai e nici timpul care-i clipea privindu-l fix în ochi şi nici măruntul scutec ce-l creştea în clipe mari de lut se duce pesemne că de dor…
un desfăşurător cu liniuţe
cu cifre însemnând spaţiile goale
mâzgălituri şi-ncercuieli pe ici pe colo
aiurea
oglindă înrămată-n calendare
“nu mă realizez pe deplin niciodată pentru că am o părere din ce în ce mai bună despre viaţă” îmi creşte mereu câte-un ochi te miri unde în capătul pixului de mi se pare că-n loc de pastă folosesc privirea ca să străbat cojile cuvintelor până-n inimă apoi admir tot ritmul, priveliştea fără să mai respir cocoţat într-un vârf de ac ca pe-un everest personal
ca într-o oglindă concavă oraşele s-au apropiat între ele: Kingston Boulevard la doar cîteva blocuri distanţă de Bulevardul Dacia pietonala plină de biciclete lângă pietonala plină de pomi cafeneaua Baresso colţ în colţ cu City Cafe iar imaginile una peste alta se îmbulzesc la rând de parcă deasupra sufletului meu concav scrie “promoţie”poza de aici
fă-ţi timp din bucăţi de odihnă sau din rupturi de ceartă fă-ţi timp viaţa-i o derulare de fapte o carte cu foi de-anotimp
îţi poţi face timp din risipă să-mpleteteşti în frânturi din frânturi să lipeşti porumbel lâng-aripă în tăcere e timp ca să spui
fă-ţi ca să ai ce da mai departe fii inventiv atunci când îţi faci dezbracă cu planuri secunda ca apoi tot cu planuri s-o’mbraci
de zici că n-ai timp tu de de-astea recunoşti pe de-a’ntreg’ că nu-ţi faci păcăleala: “cu asta şi basta” e pentru cei ce de timp sunt săraci
se minţe? nu! nu vreau să dezplevesc seminţe nici să descriu asemănarea lor pe foaie sau îngroparea lor trecătoare sub copertă * desigur că se minte! e la mintea cocoşului acel negru sub unghie care deschide diferenţa precum o cheiţă mută din loc muntele uşii de fier din iarna închiderii spre primăvară * se minte cu coajă cu tot până la miez şi parcă totuşi cel mai mult cu coaja se minte de… nu se mai vrea găsit miezul de… nu se mai vor scuipate cojile * să mai dezgropăm astfel de o-se-minte sub straturile atâtor obiceiuri până dăm de fosilele noastre luate prin surprindere de erupţia prezentă? * o-se-minte o-se-minte cu voi ne scrie istoria
glisează timpul leneş ca o uşă ce nu ştiu cum mereu mi-o ia ‘nainte mă ştie previzibil şi cu minte mereu arzând şi tot mereu cenușă * înclină strada gândul ei de ducă şi mă tentează să îi cred povestea să-nclin să cred că înclinarea-i vestea ce-ar spune-o tuturora da’ n-apucă
* cu trecerea lui leneşă şi calmă a apucat-o timpul drept spre mine mă sperie şi mă-ncântă şi mă calcă de-mi netezeşte cutele străine
* glisează diapozitivul zilei schimbând puţin sau mult mereu decorul lumină mi-e privirea ce-i susţine pe un perete alb de-aripă zborul…
strânseseşi ochii ca pe nişte pumni mă love-ai cu privirile lor mă simţeam străpuns de dorul fior tiptil fredonam nişte vârfuri de pomi nişte vârfuri de ulmi
vroiam să mă bată vânturi arest să mă bată altceva o palmă de cer să mă rupă-n palmele lui de mister fredonata trosnire de pomi fiorul de test
strânseseşi ochii ca pe nişte pumni să nu mă love-şti cu privirile lor să-mi dai timp să mă vezi dispărând înaintea dârelor din urmă de dor a înghesuirii ruptă de sens lipsită de rând
cafenie ultima sorbitură şi-a încetat existenţa amară am folosit-o ca pe-o cheiţă ce deschide plimbarea de seară * temător ultimul pas s-a agăţat cu forţă de iară
dacă va răspunde tăcerea la interfon îl voi şterge cumva o să-l fac să dispară
* ultimul minut se gată de-o oră să meargă la balul din timpul aleii să se-agaţe de orice secundă să se piardă în fiece horă
* ultimul aer cu ceaţă în el trăieşte neobişnuit într-o zi nu-i găseşte pe înceţoşaţii oameni din el îi găseşte pe oameni copii * ultima strofă nu s-a născut încă nu ştie ce-i ochiul n-a auzit de viitor sau prezent sau trecut… * ultima strofă încă nu s-a născut
…există doar o constantă transformare a viitorului în trecut.
îngerul zboară înainte cu spatele străbate viitorul fără de întrerupere întors mereu cu faţa spre trecut gelos pe minusurile mele pe lipsa mea (de aripi) pe setea mea de cunoaștere * bătaia lui din aripi aduce viitorul mereu mai aproape mereu mai viu ca un răsărit de durere ca uşile deschise ale prezentului
Cand eram, vroiam sa plec;…acum că-i aşa, vreau să fiu!
lumina difuză atârnă în becuri atârnă şi-un fotbal undeva pe perete pluteşte prin aer un fel de scaiete şi ochii-mi atârnă înecaţi în eşecuri * atârnă pe umerii lumii o noapte lungă şi neagră ca pleata de damă împletită şuviţă cu farmec şi teamă în marginea anului şi-a zilelor şoapte * totul atârnă de alt-atârnare în mâna mea ţin a ţinerii mână vremea e tânără cu chip de bătrână ziua atârnă-n a ei disperare * azi în privire mi se sprinjin-o umbră ce-atârnă de-o fugar-amintire pendul dintr-o parte în alta atârnă mereu dând de ştire…
călătoresc spre apusul luminii timpul prin umbre se-dreaptă spre capăt
într-o forfecare nemaiîntâlnită prin oameni în mii de direcții s`arată
se-apleacă sprânceana spre degetul mare să-și caute lin netezirea
prin ceasuri secunda se-abate și-și trece-n neștire uimirea
se graniță și se-nseninează se mijlocește și se întinde
de pe geană pe deget s-abate efortul ce tăcut se prelinge
precum un arbust răsărit într-o doară ca o pisică speriată
gândul pe spate încet se-nfioară iar groaza și-o arată deodată
de la răsărit spre apus de la o margine de viață spre alta
de la un punct cardinal spre un dus
ca pe un pulovăr cu firu lăsat șirui și tot șirui
amurgul și-nserarea… dimineața
Pe la nouă s-a trezit brusc, speriat şi liniştit în acelaşi timp, ca atunci când te rupi de realitatea unui coşmar doar pentru a constata că realitatea de zi cu zi, de care te-ai săturat, e totuşi mai bună. I-au trecut un milion de lucruri prin minte, chiar atunci în momentul ăla dinaintea privirii întoarsă spre cifrele roşii ale ceasului digital, ce sta strâmb pe noptiera din dreapta patului. Ce mai conta alinierea in clipa aia? Ce mai conta paralelismul dintre noptieră şi pat, sau dintre noptieră şi ceas şi restul lucrurilor din cameră ? – potrivirea lor după nişte reguli nescrise şi deloc universale, care n-ar mai fi trebuit să existe şi totuşi erau parca la locul lor în mintea lui. Într-o existenţă atemoprală nu este loc pentru timp, nu există spaţiu pentru cifra „9” nici momente în care dormirea şi trezirea să se desfăşoare secvenţial.
Menajera netezi cearşeaful pe pat, după aceleaşi reguli nescrise ale paralelismului, şi corectă poziţia ceasului digital pe noptieră, fără să observe nimic din suprapunerile ce tocmai avuseseră loc – dintre trupul lui şi cearşeaf, dintre mâna ei şi mâna lui întinsă spre ceas.
* Proză arhiscurtă
