minunea ce-mi aparţine

minunea are două toarte şi numai una o pot prinde

să ţin de ea cu ochii minţii până le creşte câte-un dinte

să trag de ea apoi cu dinţii

*

mână-n mână legănată ca două gemene bălaie

îşi poartă dansul printre dansuri

banală apa ei de ploaie

ascunsă-n toarta ce se-ntinde ca valul doritor de mal

aşa se-ascunde ca ‘ntr-o umbră, într-un firesc

într-un banal

*

căroaia stă cu-o roată lipsă neputincioasă pe o parte 

cum stau cuvintele-ncordate cu toată forţa lor

în carte

se varsă pe pământ într-una risipă-n punga găurită

că mâna mea n-o crede încă

nu se întinde, n-o ridică