Am rezolvat si eu un simplu “puzzle” şi m-am ales cu o urare 
Nici nu mă aşteptam din partea A.Damei să îmi ureze ceva “normal”, pentru că la urma urmei ne place si ne încântă “anormalul”, cele care trec dincolo de obişnuinţă şi putinţă.
Cică dacă tot călătoresc, iar călătoria asta implică paşi mari şi paşi mici, A.Dama zice să încerc paşii credinţei, umblarea pe ape, fără să-mi pese sau să mă intereseze adâncimea apelor, picioarele de-s desculţe sau încălţate, ci doar Cuvântul care îmi zice “Vino !”
Cu toată creatura
mi-am ridicat în vânturi rănile
şi-am aşteptat: oh, nicio minune nu se-mplineşte.
Nu se-mplineşte, nu se-mplineşte!
Şi totuşi cu cuvinte simple ca ale noastre
s-au făcut lumea, stihiile, ziua şi focul.
Cu picioare ca ale noastre
Isus a umblat peste ape.
PS. Se poate “merge” pe ape şi cu barca, dar aia nu-i decât o plimbare cu barca !
A propos de trecutul apelor, era o gluma care spunea: “Cu rabdarea treci marea; dar mai sigur e cu vaporul!”…
Pai, daca tot “plutesti peste ape”… sa iti uram “Vant din pupa!”?
Ştii că mi-am amintit de poema ta cu sandalele?
Dacă intră la apă, o să-ţi fie mici.
Premiul a fost meritat, deci umblare uşoară!
Hm, dar să ştii că poza din header e freaky. E funebră!…
care cu sandalele ?
…si zici ca nu/ti place poza de sus
de ce? ca e o frunza…e drept ca pe moarte saraca, da no… era toamna 
si in plus e si pozata de mine. mi a atras privirea de fotograf cand am trecut pe langa ea, intr/un parc din Milano…asa ca o mai las acolo o vreme. acum, no, ce sa zic, pare rau ca nu/ti place! 
Sorina, am ceva versuri despre niste ape namoloase si linistite, tre sa le caut sa vad pe unde sunt. Sunt asa, cam in contradictie cu marea, da tot ape sunt si alea
