Lumea se schimba!
nimic nou, s-a schimbat intotdeauna, si pe dinafara si pe dinlauntru, si in alegeri si in gusturi si in moda. Era sa scriu “pe vremea mea” de parca as fi un mos, iar anii ce-i categorisesc ca adolescenta, copilarie ar fi cu mult in urma. Nu-i chiar asa cum zic, cum nici anii aia nu sunt chiar asa de mult in urma.
Ce-am vrut sa zic cu “s-a schimbat lumea” ?
aaaa…da! Ma gandeam ca am crescut intr-o familie in care nu prea am invatat sa imi exprim sentimentele. NU stiu de ce a fost asa. Azi unii isi exprima tot, exprima prea mult, si parca se trece de la o extrema la alta. Zicem orice, zicem TOT indiferent cum.
Bine ca s-au mai schimbat lucurile si acum mari fiind (eu si surorile mele) am depasit faza aia a neexprimarii. Desigur ca ne exprimam sentimentele negative, si totusi o faceam cu rezerva. Acum fiecare din noi are familia lui, si tot invatam ce inseamna comunicarea si lipsa comunicarii, ironia cu uratenia si frumusetea ei.
Ma invart in jurul cozii de parca subiectul ar fi coada
Cele care ne devin obiceiuri sunt greu de schimbat in vietile noastre, ajung sa ne fie dragi, si ne e greu sa le schimbam chiar si daca ne enerveaza. Felul in care ma exprim intr-o relatie tinde sa fie la fel si in alta relatie. Eu asa constat la mine.
Sunt vorbaret de felul meu, insa nu chiar asa de vorbaret pe cat am impresia.
Sunt sociabil de felul meu, insa nu chiar atat de sociabil pe cat as vrea.
Vreau sa cred despre mine ca sunt in stare sa imi exprim usor sentimentele, si totusi se poate sa ma insel…
“Ce ma enerveaza D-l Isus” imi trecea zilele trecute prin minte. Insa cum sa o zic cu glas tare…parca ceva nu se potriveste, si e de rau daca in dreptul Lui sentimentele mele sunt de genu asta. Numa ca, exprimate sau nu, in momentul ala sentimentele mele nu erau cum as fi vrut sa fie, sau cum ar trebui sa fie, ci erau exact asa cum scriu mai sus.
Motivul enervarii era ca nu prea intelegeam o afirmatie facut de El…adica tre sa ma corectez, nu prea inteleg nici acum, desi am meditat putin la ce a zis, am intors si pe o parte si pe alta, in incercarea mea de-a pricepe.
Ma gandeam ceva de genu asta:
***
Dar…






























cam asa gandesc si eu, dar cred ca trebuie moderatie in toate. daca ajungem sa dam tot afara, lumea va deveni un cos de gunoi, cum ai scris tu odata in blogul tau… si nici nu suntem emo.
desi colturile gurii, in cazul asta, ar trebui sa fie in jos…
eu zic ca te exprimi bine. poate ma inveti si pe mine cum… ca eu la capitolul exprimare a sentimentelor sunt repetenta… poate de-aia mi-am facut blog, ca sa invat…
vorba ceea: lasa-l incet, ca spune tot!
bine si asa…dar , parca o faci mai bine in vers…
chestia asta cu exprimarea…socializarea…etc etc….ai dreptate…porneste din ..”sanul familiei”..:)…dar, ajuns Mare…Isus, de care zici, te lasa sa alegi…
si-ti alegi felul..modul de exprimare…care te reprezinta..in care te simti confortabil…
eu am inceput un sir de postari sub titlul “ora de balet si bune maniere…”(parafrazand un banc bine_cunoscut)…si dau, acolo…si-o sa continui..diverse modalitati de exprimare…de comunicare…de la cele mai de jos (cu care am si inceput)..pana la cele mai elevate…
nu stiu daca imi va reusi..incerc…si poate ma ajuti/ajutati si tu/voi….
eu zic, inca o data…te exprimi admirabil in versuri..dar e bine sa continui si-n proza…
felicitari…