apune dansul leaganelor in parc, vegheat de inalta statura a copaciilor: o suplinire patristica a celoor ce-si gasesc prea putin timp in copilaria ce-si plange trecerea.
curg in locul lacrimilor frunze si troznesc crengile asemeni unor genunchi uzati pe care cu statornicie si-au leganat copacii umbrele.
copacii sunt personajele din cartea parcului, pe care-l inspira cu fosnirea lor zilnica, pe care-l barfesc cu stafiile trunchiurilor adormite sub potecile cele noi, pe care-l populeaza cu oxigenul lor verde si cu inclestarea radacinoasa si nevazuta de dedesubt.
in parc leganarea e o insiruire de apusuri si de rasarituri.
