Stau cu praştia în mană gata să arunc cu etichete,ştampile îmbibate în roşucu care cu o sete pe care apa nu o poate stampărasă marchez existenţa lipsurilor;cu o acurateţe lipsită de eroare să evidenţiez erorile.* N-am auzit, nu cunosc, nu ştiu povestea, întamplarea bătranilor acelora cărora mustrările de cuget le-au dezlegat ura din degete şi le-au dezlegat pietrele cu care vroiau să arunce, de le-au rămas paştiile goale.* Mi-e necunoscută discuţia celor doi datornici, după ce unul din ei a fost scos din faţa loviturilor de praştie din partea stăpanului;Ziceau martorii ca avea totuşi o traistă plină de praştii şi că nu s-a sfiit să le folosească… în fine…Ce mă interesează pe mine poveştile altora!? Îmi iubesc praştia! E una din moştenirile tatei…* Mă deranjează totuşi lipsa de originalitate a altora, copiind iubirea şi moştenirea mea.* Stau cu praştia în mană gata să arunc etichete, ştampile îmbibate în roşu…cu spatele lipit de oglinda spartă de mine, de una din pietrele mele; prea-mi arăta vanătăile roşii sub etichete şi-mi dezlega degetele de praştie.
hm…oare a-ti spune sincer o parere asupra a “ceva”…poate fi luat drept “prastie?”- fiindca nu demult am zis si eu o vorba pe “ici- colo “si de acolo pana la a declansa un un uragan era doar un pas…
Poate ca vorbele niciodata nu vor inceta sa fie prastia din noi……(zic si eu o parere)…
adevarul e ca nu stiu exact Lorelei. unii zic ca felul in care spunem ceva e mai important chiar decat mesajul in sine. mesajele scrise pe care le lasam ici colo sunt lipsite de ton, de intonatie, de nunanta. noroc cu semnele de punctuatie si cu emoticoanele.
banuiesc ca a/ti spune sincer parerea nu inseamna a arunca pietre ale acuzarii cu prastia, desi celalalt o poate interpreta si asa…
nu mai departe de ieri am vazut si eu o actiune de aruncare de “ştampile îmbibate în roşu” si am vazut durere si suferinta. oare de ce ne simtim atat de bine cand aruncam cu etichete? oare simtim cumva ca ne compenseaza propria limitare, atunci cand ii vedem pe altii la pamant? noroc ca stam cu spatele la oglinda! cel putin am fost inspirati sa o spargem!
nu stiu cat de bine ne simtim. poate pe moment. da, eu zic ca ne consoleaza sa acuzam, asa cum altii ne acuza, sa scoatem in evidenta greselile altora, asa cum altii poate ca au scos in evidenta greselile noastre. vrea sa echilibram cumva situatia.
a-ti spune sincer parerea nu inseamna a arunca cu pietre ale acuzarii. iar daca celalalt se simte asa, asta deja este problema lui. ceva in el a fost atins. si acel ceva ii apartine. nu-i faci nici un rau.
trasul cu prastia daca este o trasatura de personalitate, poate fi asa cum ai spus (cu alte cuvinte) un model preluat constient sau nu. in sfarsit. cu sau fara model preluat, trasul cu prastia daca e o trasatura de personalitate denota nemultumire fata de sine, poate duce sau fi deja un simptom al depresiei.
in conditiile in care oglinda e sparta de ciuda subiectul trebe intors cu fata spre oglinda si incurajat sa se bucure de ceea ce a realizat.
superficialitatea ta consta in faptul ca nu stii nimica. daca subiectul tau a spart oglinda dupa care s-a intors cu spatele si arunca cu prastia, ia gandete-te putin. ce denota asta? nimica nu stii.
daca arunca cu prastia si apoi sparge oglinda e ok. dar din ce zici tu lucrurile stau invers. spui ca arunca cu prastia stand cu spatele la oglinda sparta de el cu o piatra.
cine indrazneste sa spuna ca suntem perfecti? toti ne spargem oglinzile uneori pt ca nu ne mai putem vedea lipsurile… toti dam cu pietre (metaforic vorbind, ca ar fi prea infantil altminteri) ca sa aparam sau chiar sa acuzam… toti avem ceva de spus dar nu toti gandim si nu toti simtim la fel… cred ca toti avem probleme in a ne face mea culpa. cati ne recunoastem greselile? calatorru are dreptate. “eu zic ca ne consoleaza sa acuzam, sa scoatem in evidenta greselile altora, am vrea sa echilibram cumva situatia”. ne place sa punem etichete… depresiv, superficial, nestiutor. cine stie de ce facem asta? cert e un lucru, verificat: cand arat cu un deget catre tine, alte trei le indrept spre mine! arat ca nu-mi place la tine ce vad la mine si nu vreau sa recunosc? altfel, de ce m-ar deranja? daca nu ma doare capul nu iau ibuprofen!
pai atunci elena tu ai cu capul. “arat ca nu-mi place la tine ce vad la mine si nu vreau sa recunosc? altfel, de ce m-ar deranja? “. asta deja e grav. caci pe un astfel de om oricat ai incerca sa-l convingi ca-si proiecteaza propriile pasarici pe tine nu vei reusi. mai mult chiar, poate vei reusi sa te trezesti tras de cap daca incerci sa faci asta.
hmmm ce ai scris tu aici poate fi folosit ca metafora terapeutica. mie mi se potriveste. si iete cum scot si altii la iveala ceea ce le apartine. sa stii ca eu mi-am salvat postul tau si la-m bagat la metafore terapeutice. multumesc.
Carlita, sper ca nu ai de gand sa incepi un nesfarsit schimb de comentarii (cu sau fara deviere de la subiect) aici pe pagina mea
nu/ti cunosc toate parerile, insa nici dorinta mea de a le cunoaste nu e mare deloc. asa ca te rog, daca ai ceva de comentat, scurt, concis si la subiect. aberatiile scrie/le, e dreptul si libertatea ta sa le scrii, da nu aici. te rog!
din mai multe motive nu raspund, Carla.
pentru ca nu stau toata ziua pe net, ca sa fiu atat de promt in reactie
pentru ca consider ca NU trebuie sa raspund la orice si de fiecare data
pentru ca povestea cu Mangaloy este un subiect inchis pentru mine
si acum cateva rectificari:
lumea nu spune ca sunt Mangaloy, doar unii spun asta.
de ce spun asa? care le sunt motivele? de ce ma intrebi pe mine, intreaba/i pe ei!
Stau cu praştia în mană gata să arunc etichete, ştampile îmbibate în roşu… cu spatele lipit de oglinda spartă de mine, de una din pietrele mele; prea-mi arăta vanătăile roşii sub etichete şi-mi dezlega degetele de praştie.
hm…oare a-ti spune sincer o parere asupra a “ceva”…poate fi luat drept “prastie?”- fiindca nu demult am zis si eu o vorba pe “ici- colo “si de acolo pana la a declansa un un uragan era doar un pas…
Poate ca vorbele niciodata nu vor inceta sa fie prastia din noi……(zic si eu o parere)…
adevarul e ca nu stiu exact Lorelei. unii zic ca felul in care spunem ceva e mai important chiar decat mesajul in sine. mesajele scrise pe care le lasam ici colo sunt lipsite de ton, de intonatie, de nunanta. noroc cu semnele de punctuatie si cu emoticoanele.
banuiesc ca a/ti spune sincer parerea nu inseamna a arunca pietre ale acuzarii cu prastia, desi celalalt o poate interpreta si asa…
nu mai departe de ieri am vazut si eu o actiune de aruncare de “ştampile îmbibate în roşu” si am vazut durere si suferinta. oare de ce ne simtim atat de bine cand aruncam cu etichete? oare simtim cumva ca ne compenseaza propria limitare, atunci cand ii vedem pe altii la pamant? noroc ca stam cu spatele la oglinda! cel putin am fost inspirati sa o spargem!
nu stiu cat de bine ne simtim. poate pe moment. da, eu zic ca ne consoleaza sa acuzam, asa cum altii ne acuza, sa scoatem in evidenta greselile altora, asa cum altii poate ca au scos in evidenta greselile noastre. vrea sa echilibram cumva situatia.
oglinda o spargem de ciuda
a-ti spune sincer parerea nu inseamna a arunca cu pietre ale acuzarii. iar daca celalalt se simte asa, asta deja este problema lui. ceva in el a fost atins. si acel ceva ii apartine. nu-i faci nici un rau.
ca sa nu mai vorbesc ca parerea ta spune mult despre tine (mine) sau cine si-o exprima
da stii ceva? parerea mea este ca scrii aberatii. ca sa nu mai vorbesc de superficialitate.
trasul cu prastia daca este o trasatura de personalitate, poate fi asa cum ai spus (cu alte cuvinte) un model preluat constient sau nu. in sfarsit. cu sau fara model preluat, trasul cu prastia daca e o trasatura de personalitate denota nemultumire fata de sine, poate duce sau fi deja un simptom al depresiei.
in conditiile in care oglinda e sparta de ciuda subiectul trebe intors cu fata spre oglinda si incurajat sa se bucure de ceea ce a realizat.
superficialitatea ta consta in faptul ca nu stii nimica. daca subiectul tau a spart oglinda dupa care s-a intors cu spatele si arunca cu prastia, ia gandete-te putin. ce denota asta? nimica nu stii.
daca arunca cu prastia si apoi sparge oglinda e ok. dar din ce zici tu lucrurile stau invers. spui ca arunca cu prastia stand cu spatele la oglinda sparta de el cu o piatra.
cine indrazneste sa spuna ca suntem perfecti? toti ne spargem oglinzile uneori pt ca nu ne mai putem vedea lipsurile… toti dam cu pietre (metaforic vorbind, ca ar fi prea infantil altminteri) ca sa aparam sau chiar sa acuzam… toti avem ceva de spus dar nu toti gandim si nu toti simtim la fel… cred ca toti avem probleme in a ne face mea culpa. cati ne recunoastem greselile? calatorru are dreptate. “eu zic ca ne consoleaza sa acuzam, sa scoatem in evidenta greselile altora, am vrea sa echilibram cumva situatia”. ne place sa punem etichete… depresiv, superficial, nestiutor. cine stie de ce facem asta? cert e un lucru, verificat: cand arat cu un deget catre tine, alte trei le indrept spre mine! arat ca nu-mi place la tine ce vad la mine si nu vreau sa recunosc? altfel, de ce m-ar deranja? daca nu ma doare capul nu iau ibuprofen!
pai atunci elena tu ai cu capul. “arat ca nu-mi place la tine ce vad la mine si nu vreau sa recunosc? altfel, de ce m-ar deranja? “. asta deja e grav. caci pe un astfel de om oricat ai incerca sa-l convingi ca-si proiecteaza propriile pasarici pe tine nu vei reusi. mai mult chiar, poate vei reusi sa te trezesti tras de cap daca incerci sa faci asta.
si de cele mai multe ori oamenii de genul asta nu echilibreaza nimic. deja cand vorbim de a echilibra intervine pe undeva preluarea unui model.
hmmm ce ai scris tu aici poate fi folosit ca metafora terapeutica. mie mi se potriveste. si iete cum scot si altii la iveala ceea ce le apartine. sa stii ca eu mi-am salvat postul tau si la-m bagat la metafore terapeutice. multumesc.
carla, mi-ar place sa mai vorbim, da-mi adresa ta, a mea e adouasansa, tot pe blogger
Carlita, sper ca nu ai de gand sa incepi un nesfarsit schimb de comentarii (cu sau fara deviere de la subiect) aici pe pagina mea
nu/ti cunosc toate parerile, insa nici dorinta mea de a le cunoaste nu e mare deloc. asa ca te rog, daca ai ceva de comentat, scurt, concis si la subiect. aberatiile scrie/le, e dreptul si libertatea ta sa le scrii, da nu aici. te rog!
de ce lumea spunea ca esti mangaloy? ce motive invoca? mangaloy este loreley. dar de ce ziceau unii ca tu esti mangaloy?
de ce nu raspunzi?
din mai multe motive nu raspund, Carla.
pentru ca nu stau toata ziua pe net, ca sa fiu atat de promt in reactie
pentru ca consider ca NU trebuie sa raspund la orice si de fiecare data
pentru ca povestea cu Mangaloy este un subiect inchis pentru mine
si acum cateva rectificari:
lumea nu spune ca sunt Mangaloy, doar unii spun asta.
de ce spun asa? care le sunt motivele? de ce ma intrebi pe mine, intreaba/i pe ei!
Lorelei nu e Mangaloy!
Calator cu drumuri desenate de ingeri,- multumesc!
?
Cum pentru ce? pentru ca stii sa raspunzi,ca ai fost sigur ca eu nu sunt…si ai spus asta ata de clar.
Si inca ceva- pot sa spun ca ma bucur ca am asa prieteni faini?-pot si o spun!
Pingback: Calatorru | FocusBlog
Pingback: pe locu’ 6 …pe locu’ 16 « Călătorru’s Weblog