[o] poezie neterminată: viaţa
mai 8, 2008 by calatorru
atarnă picuri vremea în camere obscure
legată de întinsul tavan al veşniciei
umplută de culoare, mai pală sau mai vie
developate chipuri, ca de fotografie.
şi-a veşniciei boltă se face parcă mică
spre a se potrivi cu-a sufletului boltă,
pe firele vieţii cu cleşti de amintire
sunt prinse clipe pline de zambet şi culoare,
tristeţe şi durere,
de focul îndoielii în ură şi-n iubire.
uitarea ca o gumă de şters pe lang-o foaie
mai face să dispară îndepărtate file,
de parcă poza clipei sau picurii de ploaie
n-au loc în stramta-larga a vorbelor odaie…
punctata continuare aşteaptă o rostire
pana cand mana morţii va smulge-o dintr-o dată.
punctata poezie cu pieptu-n pieptul sorţii
va ramanea o clipă de vreme suspendată…
Nu stiu de ce, prima strofa imi place cel mai tare. E sensibila poezia.
Imi place mult cum prinzi “pe firul vietii, cu clesti de amintire, clipele de zambet”.
Clipele tale sa aiba loc si timp pe bolta cuvintelor tale si in teleobiectivul celei cu care imparti zambete!
raspund si eu mai cu intaziere
iertaciune!
Andreea, stii vorba “fiecare da ce are” - e, am dat si eu ce/am fost instare.
mi/am imaginat fotograful cosmic al timpului cum sta si developeaza clipele, ca sa le aseze la locul lor in istorie///
imi place “guma de sters” si “inghesuiala”
Cristal,
dupa cum ai vazut, cea cu care imi impart zambetele (si incruntarile) m/a prins doar in obiectivul ochiului si inimii ei, mai putin in cel al aparatului 
(in ultima vreme)
10x de vizita si comment
Hm, oare daca mai citesc o data poemul asta, mi se va scurge la fel printre degetele intelegerii?
Exista o ritmicitate de asta data si, paradoxal, in loc sa te opreasca-n loc, te lasa sa te (s)curgi catre final, iar la urma?… Unde-i poezia?
In suspensie, suspendare, suspunere.
Susur.
hmm, si ai incercat? ai recitit? s/a scurs la fel?
deci poemul asta e un exercitiu pentru cei ce vor sa inteleleaga expresia “goana dupa vant” ? 
cum e cu “susurul” de la urma? ca degetele intelegerii mele sunt rasfirate
Da, s-a scurs la fel. Am încercat. Acest poem nu e pipăibil.
Susurul se voia o deviaţie de la substantivele de dinaintea lui. Erau 3 substantive cu 4 silabe, iar susur e cu 2 silabe.
Ştii care-i pluralul de la susur?
in cazul asta sarim peste partea cu pipaitul. ramane un poem nepipait
era sa scriu virgin
susure - am cautat in dex, recunosc!
suna mai fain susurari, susuri