la gandul
mai 7, 2008 by calatorru
la gandul ca pot fi muşcat de un şarpe, n-am mai dăramat zidul, n-am sters paienjenii de teama plasei lor. mi-am lasat ruinele in ruină
la gandul că voi întalni brusc o aşchie, sărită chiar atunci din buştean, am lăsat pădurea în pace, am înrudit securea-n rugină, iar zilele le-am transformat în an…
la gandul că se va toci fierul, n-am rupt eticheta din şnur;
citisem candva povestea puterii-ndoite
şi m-am oprit făr’ a afla că nu puterea-ndoită-i soluţia
o ascuţire scurtă-i ajungea …
(continuarea poveştii citite o scriu acum, încercand sa nu repet greşelile…)
te-ai gandit ce-ar fi fost daca…?
ar fi fost ce este
o imbinare a capitolului precedent cu cel de acum
ganduri si ganduri
Domnule Callator, unde se duc toate gandurile atunci cand nu mai au loc in minte?
acum ma gandeam ca tocmai am scris gresit numele tau…
foarte interesanta intrebarea ta. unde se duc cand nu mai au loc? poi probabil ca sunt mai multe raspunsuri. ori asteapta sa le impartasim cu cineva, sa dam si altora din ele, sau sa le notam undeva, doar asa ca sa nu ne chinuim sa le tinem Minte, sau poate ca zambesc stiind ca una din binecuvantarile vietii e uitarea…macar de dragul locului in minte, in noi, in suflet (cateodata)
Dar gandurile se supara vreodata ca le alungam sau ca s-au inventat cuvintele ca sa le tinem ascunse?
banuiesc ca nu. au si ele o modalitate de a se face auzite, vazute, strigate, gesticulate…
nu stiu de fapt, asta/i adevarul
dar cand trimitem ganduri si nu ajung la destinatie?
inseamna ca se pierd pe drum, se ratacesc cum ar veni…
Dar cu gandurile care ne urmaresc toata viata ce facem?
pe alea poate ca ar fi bine sa le bagam in seama, ca daca se tin asa de noi, scai cum se zice, se tin ele dintr/o pricina oarecare, nu?
dar gandurile secrete, raman secrete toata viata?
nu, desigur ca nu. in primul rand pentru ca pentru noi nu mai sunt secrete, noi le cunoastem doar ca nu le dam glas, nu le dam pasta (de pix) si le tinem acolo pe rafturile sufletului, alea la care nu are acces oricine.
apoi le mai cunoaste si “prietenul nostru cosmic” - indiferent cat de ascunse in suflet sunt rafturile alea, si apoi spunem noi cateceva din cele pe care nu vrem sa le spunem, da spunem asa prin privire, prin gest, prin zambet sau strambet.
asa ca ele sunt secrete (gandurile) da nu fata de toti si toate si nu tot timpul si nu in aceeasi masura - zic eu
apoi daca zic bine sau rau…te las pe tine si pe altii sa judecati
dar gandurile pot sa raneasca, atunci cand nu prind viata prin cuvinte?
tind sa cred ca da. pentru ca daca nu le glasuieste nimeni, ranesc acele ganduri ce se nasc in celalalt, asa nascute din tacere, din neglasuire
intrebare:
dupa ce terminam sirul de intrebari si pareri (monumentul intrebarilor ce se varsa aici pic cu pic), pot sa adun totul intr/un post? 
pai…cum sa iti spun domnule ruben calator…nu stiu cand se termina. dar, da, poti sa te aduni intr/un post, caci pe mine nu ai cum ma strage de pe aici…Postul asta chiar m-ar bucura. Am si eu o amprenta pe undeva…cred…Auzi? Dar cand gandurile se indragostesc de gandurile altcuiva, cum fac sa-si vorbeasca? pleaca in delegatie prin vise?
sa nu uiti sa te intorci. repede
Andreea, amprentele se pot folosi si ca dovezi nu? (eliberatoare sau incriminante
)
- vezi folosesc cea mai faina si mai usora metoda de a raspunde la o intrebare, raspund cu alta intrebare
2 intrebari deci. hmm, nevoie de lamuriri!
cum fac sa/si vorbeasca gandurile sau persoanele ce poseda (nasc) acele ganduri?
banuiesc ca si de data asta sunt mai multe variante. ce face cineva indragostit? fie tace si asteapta un semn de la celalalt, sau ca celalalt sa vorbeasca primul, fie se duce si spune ce are pe suflet, ce simt ce gandeste, nu?
cateodata indragostitii nu au nevoie de cuvinte pentru asi vorbi, le ajunge o strangere de mana, o privire, un zambet, sau simpla prezenta a celuilalt. gandurile au si ele un rol aci, chiar daca nu se inteleg totdeauna bine, sau nu se inteleg deloc cu sentimentele
delegatie prin vise? vise cu ochii deschisi, vise cu ochii inchisi?
li se plateste diurna?… hai ca deja o iau pe aratura cum s/ar zice. nu stiu cum e cu delegatia, chiar nu stiu. nici macar cu parerea nu/mi pot da…