sub cărămizile zidului meu

“nelegiurile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru, păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să vă asculte!”

“…apoi a luat o paine, a frant-o şi le-a dat-o zicand: …acesta este trupul Meu care se frange pentru voi.”

“…a început să se înspăimante şi să se mahnească foarte tare…apoi a mers puţin mai încolo, S-a aruncat la pămant şi se ruga ca dacă este cu putinţă să treacă de la El ceasul acela.”

“…caci El este Pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea.”

“a şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit pironindu-l pe cruce.”

“Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi şi-a dat duhul. şi îndată perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus pana jos…”

cu spatele zidit de meşterii ocării
îmbrăţişand mereu rebelul NU
m-am depărtat de ochii îndurării…
…atunci în noaptea freamătului măsliniu
dorind să-mi scapi umerii de povară
pe umerii Tăi goi ai luat-o Tu.

cumplitul zid al despărţirii
ce eu l-am făurit din piatră grea
Te-a afundat în iarba Nopţii arsă
căzand deasupra ai căzut sub ea.

şi spatele Tău una cu zidul s-a făcut
dar ca să-l rupi fărame sub ciocan
Te-ai ridicat trădat şi părăsit
ca să te-apleci din nou sub bici roman

nici biciul aspru n-a putut să-l sfarme
lăsand urme adanci pe unde Te-a umblat
şi-au fost tăiate sforile din astre
cazand sub crucea grea din nou te-ai ridicat!

abia cand fierul a-nflorit cu zgomot
în crăpăturile ‘nroşite’n palma Ta 
pămant şi stanci, dureri şi trup şi patimi
viaţă şi zid şi tot, se destrăma…