Singura regulă a postmodernismului e că nu există reguli! – (adică există, din cate înţeleg eu, însă ne place să o respectăm doar pe asta din urmă/ one above all)
nu ştiu exact cine a zis-o pentru prima dată (apropo de lipsa de exactitate, tot constat că sunt multe pe care nu ştiu cine le-a zis, însă “indicatorul” scris sau zis (de cineva) nu face decat să îngreuneze “traficul”) – pe “harta” mea trebuie să subliniez sau să tai “indicatorul” asta, să hotărăsc repede de face parte dintre drumurile bune sau cele infundate, din desaga prietenilor sau a duşmanilor (false friends), a celor adevarate sau false.
Singurul adevăr absolut e că nu există adevăr absolut! - iar dacă totul e relativ… şi de aici începe o lungă şi nesfarşită dezbatere, un şir nesfarşit de cauze şi efecte. iar dacă adevărul absolut e altul decat ăsta scris mai devreme, şirul nesfarşit de cauze şi efecte îşi schimbă direcţia!
Cea mai bună metodă de a face faţă ispitei este ceadandu-i! - parafrazare Oscar Wilde. oare nu are şi el dreptatea lui? nu mai stă ispita la uşă, nu mai aud “bătaia” ei enervant de atrăgătoare, doar i-am deschis uşa şi am invitat-o înăuntru. şi pe urmă? că barca e în apă e ok! că apa e în barcă, nu mai e ok!
…
asta ar fi o mică verificare a “indicatoarelor”, a hărţilor pe care mi le pot însuşi de oriunde şi după care AR TREBUI (după mulţi) să îmi continui şi astăzi călătoria
dacă refuz şi îmi iau alte indicatoare în viaţă “destinaţia” ar trebui să fie alta, nu? chiar dacă tovarăşii de drum sunt mai puţini (oare ce contează mai mult tovarăşii de călătorie, hărţile sau destinaţia?)
în urmă cu aproape 2000 de ani, un nazarinean pe nume Isus (pe care naţiunea noastră creştină o să-l sărbătorească peste vre-o cateva zile) a avut curajul să afirme despre El însuşi ( afirmaţie pentru care a fost gata să plătească cu viaţa ) “Eu sunt CALEA, ADEVĂRUL şi VIAŢA! Nimeni nu vine la Tatăl (la Dumnezeu Tatăl) decat prin Mine!” - Ioan 14:6
în intersecţia afirmaţiei Lui cu multe alte afirmaţii: ÎNCOTRO?
dacă urmez un drum, înseamnă că mă depărtez de altul! dacă o iau la dreapta, înseamnă că nu aleg stanga! – ăstea sunt “cugetări” a la Băse’ “vara nu-i ca iarna!” :) şi nici nu are cum să fie, tot aşa cum stanga nu-i ca dreapta, adevărul ca minciuna, prietenii ca duşmanii, răul ca binele…
în următoare intersecţie încotro?
sa nu te superi dar pana la urma pe cine vrei sa critici ca n-am priceput, sau e doar un pas pe care ti l-ai spus
si f bine nu ne strica sa ne descarcam
eu stiu ca a iubi aduce “totul” inclusiv si raul pe langa bine….niciodata nu vine doar cu euforia dupa ea
Iisus e pentru om, modelul omului din viitor suficient siesi , echilibrat cu puteri date de Creator insa trezite de adevarul pe care cred ca nimeni inca nu l-a dibuit in intregime si doar bucati cu inima;
dar cred ca e suficient si atat pt mantuire
n/am vrut sa critic pe cineva anume Bluefairy
bine zici tu cu pasul pe care mi l/am spus. ma gandeam si eu asa la vremea in care traiesc si la ideile si regulile care o guverneaza mai mult sau mai putin
regulile se bat cap in cap (unele din ele cel putin) iar iubirea e si ea o regula cu multe fatete
cale, adevar si viata – iubirea de ele ne face sa le cautam, mereu sa le cautam (chiar si atunci cand le/am gasit)
da probabil
insa eu sunt de parere ca nu le gasim ci le traim, insa niciodata pe deplin de aceea nu suntem fericiti
de aceea nu suntem pe deplin fericiti. ca nu putem spune ca niciodata nu suntem fericiti, ca desi cautam niciodata nu gasim