“Imi place poemul tau. Curat, sensibil, surazator, deschis ca… niste brate
intinse… Chiar imi place!”- Ionatan
Atins de secure
Trunchiul verde nu mai fu in stare sa
tina seva
Roua pe mere
Cutremur
Cojile sar, frunzele mor
Dar nu acum –
Decade pot numara degete de copil
Mladita era cand l-am plantat…
Nu stiam ca se potriveste atat de bine
Bratelor tale intinse.






























ce plantam si crestem noi, poarta El, ca daca nu ar purta El, ar trebui sa purtam noi
Ce plantăm nu avem de unde să ştim pentru că nouă ne este dat să avem grijă de sâmburele din noi numit viaţă.
odată ce ni s-a dat a secera (ce seamănă omul, aceea va şi secera), e cu neputinta sa nu stim ce am semănat… si cine cauta sa-si scape viata, o va pierde…
imi trec acum prin minte mai multe legate de semanat si cules:
stim ce semanam, facem, dregem, spunem, alegem constienti fiind de “samanta” si totusi nu stim pe deplin cum va fi rodul decat din experientele altora care au facut asemanator sau diferit de noi
nu stim ce semanam, adica stim, da stim rau
samanta e diferita de fruct. chiar daca semanand binele credem si speram sa culegem tot bine, rodul acela e totusi altfel decat samanta initiala
au fost si sunt situatii in care s/a semanat vant si s/a cules furtuna
semanam, insa orice am semana, roada sta sub semnul nadejdii…
o intelegere personala, calatorru
Securea care taie seva, aborarea care produce cutremurul… Prabusirea care incheie ciclul mladita-roada ? Cred ca mi-a placut, dar m-a pus pe jar !