aţi auzit copii spunand ca o vorbă spusă de nu ştiu care profesoară sau profesor prin nu ştiu care clasă a rămas aşa de tare întipărită în suflet că mulţi ani s-a tot văzut. deşi a rămas acolo în nevăzut totuşi s-a văzut şi-n afară. mă sperie puterea aceasta pe care o au impresile. cine mai stă să judece intenţia, să clarifice exact ce a vrut celălalt să spună. traducem în noi in propria noastră limbă ce spun alţii cu limbile lor. şi atat de intensă ne e trăirea luandu-ne nu după realitatea exerioară ci după replica lăuntrică, scrisă cu scris personalizat şi citită cu ton propriu…
şi deşi se întamplă, să mai fac o critică a criticii?
că despre asta am vrut să scriu 
perfect adevarat si verificat chiar si de subsemnata… trist si nu neaparat, e drept ca atunci cand descopar influenta rea pe care am avut-o asupra altora mai mici si mai impresionabili printr-un singur cuvant, se cade sa-mi cer iertare. Desi ei oricum ajung singuri sau ajutati de altii,l a un moment dat sa treaca peste lucrul din trecut. Cum ar zice cineva : “Grow up! The world isn’t fair!”
Pentru ca altfel din teama de a nu gresi cu ceva cuiva , de a nu-i schimba destinul (neintentionat)…am tacea cu totii, am deveni statui speriate, neputincioase. Si ce daca gresim, care este acel om perfect care n-a regretat vreodata o vorba, o fapta, un gest… Si atunci cum am mai putea influenta pozitiv?!
Privita cu moderatie, cu grija si sensibilitate..exprimarea trebuie sa existe, vorba trebuie sa se manifeste. si ce fain ar fi daca (when required, si macar din cand in cand) am sti sa ne mai cerem iertare.
Si…da, sa mai faci critica criticii!
maturizarea ce vine odata cu confruntarea obstacolelor se refera si la vorbele astea spuse la nervi sau intentionat pe care trebuie sa invatzam sa le depasim. chiar daca nu respecta critica regulile, e totusi critica si daca nu avem puterea sa o depasim si sa invatzam din ea, inseamna ca nu avem puterea, nu? adica suntem slabi si trebuie sa mai facem flotari, push, push, push up(s):)
pe de o parte, suntem ceea ce s-a facut din noi intr-un moment al vietii noastre, si pe de alta parte, suntem ceea ce noi intretinem din toate acestea de-a lungul anilor si deceniilor care au urmat.
suntem ce ne fac altii, suntem ce-i lasam pe altii sa ne faca, suntem ce ne facem singuri, suntem ceea ce-i facem pe altii
in vin in minte cateva ganduri mai vechi
Ofrande
Vă sunt dator deşi nu stiu de ce
v-aţi chinuit să mă îndatoraţi
Pe treptele vieţii mi-aţi aşezat ofrande
ca la o zeitate ce vreţi s-o îmblânziţi
Şi-am luat din fiecare
Şi-am stors făr’ a cunoaşte
C-o să trăiesc simţirea
Şi carnea de pe oase
E parte din ofranda
Ce de pe trepte-am luat.
Da, carnea de pe oase,
Materializare a gustului furat…
Câte puţin, şi multul s-a regăsit cu vremea
Sunt astăzi ce pe vremuri nici nu întrezăream
De-aici am luat o vorbă
De-acolo înţelesu-i…
Sunt parte din simţirea şi din gândirea ta
Aş vrea să pot acuma
Încet a mă desprinde
Să fiu doar eu pe lume…
Dar ştiu că nu-i aşa.
Oricât aş încerca şi chinul de m-ar stoarce
Norii de-ar fi rachete acolo sus pe boltă
Şi lumea de sub talpă suveică de ar fi
Veioza din odaie şi mâna ta gingaşă
Întotdeauna parte
Şi-ofrandă îmi va fi.