Fântânile

fântânile sunt leagăne 

în frunzele dansânde şi vânturi

şi toamnă;

oceanele toate îşi aduc aminte vremea cresterii

ca plajele lumii...

din lut aceiaşi copii.

oile orientului şi robii fiilor 

răsăriţi din patriarhi

se ceartă şi astăzi când sapă fântâni

la care să vină fetele de domni,

să scoată dragostea cu găleţile lor.

dragostea e-n fântâni

fântânile în gropi

gropile în noi

acoperite de nişte locuitori răi

răsărind din pământ ca grâul din ploi.

fântânile sunt mormintele golului

amintirea pământului purtat pe umărul lopeţilor

soarele ce arde pe dinlăuntru 

nădejdea din pieptul băieţilor

răsărită în frunze la capătul uscat 

şi murdar de noroi al lopeţilor.

izvoare murdare din lutul pereţilor.

 

“…poporul Meu a savîrsit un îndoit pacat: M’au parasit pe Mine, Izvorul apelor vii, si si-au sapat puturi, puturi crapate, cari nu tin apa.”