A trecut si craciunul si revu`. repede ca de obicei. acum am vazut ca ai primit si vazut cardurile ce le/am trimis. ma bucur ca a ajuns si felicitarea. e bine ca ne auzim si la telefon din cand in cand, insa sunt trist… cel putin acum in seara asta si ma intreb oare de ce e asa de greu? de ce e asa de grea comunicarea, de ce ne e asa de greu sa ne exprimam dorul si dragostea si mania si tristetea si de ce avem mereu impresia ca oamenii stiu ce simtim si gandim?
e gratuit telefonul incepand cu ora 6 insa n/am primit nici un telefon in nici o seara in care sa fiu intrebat ce mai fac, nu ce mai simt, nu cum ma inteleg cu nevasta/mea, daca imi place sexu, daca imi doresc copii, daca ma descurc bine, daca etc, etc…si nici macar de craciun sa mi se ureze craciun fericit si nici macar de revelion sa mi se ureze la multi ani, asa ca de la…la… si nici un card nici de craciun nici de anu` nou. E oare asa de gresit sa astept si sa imi doresc sa primesc…???
Oare de ce e asa de greu. cand costa, poti zice ca no, costa, si si daca ar costa, cat poate costa un telefon intr/o zi din cand in cand. 4 ani. nici un telefon. acum e gratuit. nu se intampla…de ce doar eu trebuie sa sun sa intreb de sanatate, sau sa urez una- alta???
nu mustru pe nimeni, fiecare face cum crede si cum simte, doar ma intreb de ce e asa? cand ne/am putea suna in fiecare zi sa povestim cum ne/a fost ziua, si totusi trec zile multe si nu se intampla, indiferent decosta sau e gratis…
e adevarat ca ne desparte distanta, si totusi parca nu asta e cauza. asa simt acum, poate ca maine o sa simt altfel si/mi vin in minte cuvinte de genu: “mai bine un vecin aproape decat un frate departe…”
“si eu voi cheltui prea bucuros din ale mele si ma voi cheltui in totul si pe mine insumi pentru sufletele voastre…”
oare de ce is adevarate vorbele astea doar in viata altora si nu si in a noastra ????de ce atat de rar?? oare de ce e asa de greu????
Pentru că atunci când vine momentul să fim sinceri şi direcţi suntem stângace, nu ne ies cuvintele cele mai potrivite?
E complicat… Ce complicat e! Şi dureros, de asemenea. Din păcate, recunosc că înţeleg sentimentul de greutate în a comunica uneori din iniţiativă. Şi totuşi îmi doresc dialogul; începtul, cred, e cel care pune piedici. După ce se iniţiază, interlocutorii imediat se simt în apele lor. Spargerea gheţii e cea importantă.
Problema nu e la atitudinea de iubire, însă. Ci doar la cea de relaţionare. Unii sunt deschişi, alţii închişi. Bineînţeles, nu e bine să nu comunici sentimentele celuilalt. Însă eu încerc să ajut supărării tale; cu puţin. Încerc să ofer o posibilă imagine de la capătul celălalt al firului.
Încurajarea mea se paote să te nemulţumească.
Totuşi, risc: dacă ai dat, dă mai departe cu bucurie! Iubirea ce tu o arăţi îţi va fi răsplătită şi preţuită!
Iar ăştia mai închişi de felul lor, sperăm să se deschidă pe viitor. O uşă, o fereastră… Orice.
Tin minte cand gandeam si eu asa… gaseste ceva sa te distrezi.
sa fi fost intrebarea mea una retorica?
cu siguranta cand nu o sa mai gandesc asa (de simtit, simt altfel) o sa caut ceva distractiv…numa ca mintea mea se schimba greu…si cat imi doresc cateodata sa se schimbe mai repede 
probabil ca era o intrebare retorica, un mod de a imi exprima tristetea care m-a manat sa scriu, totusi o intrebare buna…
bine/a zis, nu? “…ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti/le VOI MAI INTAI” stiam ca n/am usita de scapare, tot pe usa aia tre sa intru si sa ies si iar sa intru si iar sa ies, da macar intrand si iesind, sa strig…
Sensibilitate de bun augur. Mi-am amintit de ceva ce scrisesem mai demult. Se asortează….
A momentary lapse of reason
Să ţip fără a fi auzită
în tunelul sumbru şi drept.
Ştiu că nu sunt lăsată de mână.
Să nu se spargă nici un obiect
trântit de pereţi.
Urechile oamenilor
au limită de rezistenţă.
Să-mi golesc plămânii
fără să încalc reguli,
fără să mă vezi.
Nu găsesc mintea cocoşului,
deşi o caut de zile.
El mă ţine şi acum,
şi eu nu ştiu ce să cer:
un grăunte de muştar
sau un coşmar.
Culegerea furtunii
nu mai e o opţiune.
cand esti aproape de mal nu mai strigi dupa ajutor nu mai cauti pe nimeni -doar cand esti singur in larg atunci chemi…sunt oameni care nu se arunca in valuri stau in limita admisa de salvamari- deci nu au de ce sa strige le e bine- tu astepti sa-i dai mana dar nu are nevoie tot ce poti este sa astepti pe malul oceanului numarand scoicile si…timpul- nu va dura mult ca spre seara se face rece ….se incheie programul de balaceala tre sa vina …timpul.
Buna !
Numele meu este Lucaci Florin Corneliu si reprezint echipa “Isus Te Iubeste” de pe blogul http://isusteiubeste.blogspot.com si as dorii daca puteti sa ne adaugati in lista voastra de prieteni, asteptam sa ne confirmati daca sunteti de acord cu acest schimb de linkuri. Daca sunteti de acord, scriti-ne un e-mail la adresa cococatfish@yahoo.com cu adresa siteului si numele sub care sa fie trecut in lista noastra de prieteni.
Multumim !
Echipa: Isus Te Iubeste
P.S. Asteptam un raspuns sau o confirmare.
reprezentant Lucaci, rubrica asta e destinata special for comments
am vazut ca ai trimis si altora politicoasa ta intrebare si am si eu o intrebare inainte de a trece la fapte. ai cetit mai mult de titlu scrierilor noastre, ca sa ne vina si noua mai cu drag sa citim titlurile scrierilor voastre?
all the best!
cum era vorba aia lorelai, daca vrei sa mergi pe ape tre sa te dai jos din barca, nu ? de mergi te ranesti, de nu mergi nu ajungi…
nimeni nu se ineaca mergand pe oglinzi in care se vede cerul precum o apa…doar barca o tragi mai greu muncesti mai mult transpiri si nu ai mal…nici mini intinse care sa te traga …
apoi din cate intelg eu, sufletul nostru cam cu asta se hraneste de cele mai mult, cu realitati in oglinda, reflectii fidele dar cam reci si indepartate, si traim prin credinta mai mult decat ne dam seama…
daca boblul de mustar s-ar putea cantari atunci acul sufletului-cantar nici nu s-ar misca (aici la mine…)ramane :iluzia ..hrana cea de toate zilele-traiasca de-a pururi!
cine stie mai lorelai, sa fie asa cum zici si zic, sa fie altfel?
ca cica ce cunoastem se imparte in multe, dar 3 stiu eu, ce stim si stim ca stim, ce nu stim si stim ca nu stim, ce stim si NU STIM ca stim…asa ca in cantaru nostru poate ca boaba aia de mustar e ca praful, iar acul neclintit ca stanca, insa in cantarul Lui…in ochiul Lui care vede deodata si ce este si ce a fost si ce va fii, samanta aia care nici nu este inca e deja copac mare
stii tu ca nu/i asa, stiu eu?
mai impartita “asa” stiinta asta e foarte interesanta atata timp cat nu ramane o “desertciune a desertaciunilor”…da ai dreptate si daca copacul e mare atunci PADURARUL il poate cioparti si poate construi ceva cu el …poate o cruce sau o masa sau poate un leagan de-alint…ce stiu eu..?numai ca ma gandesc cand s-or uza toate astea ce se intampla?-ajunge lemn foc?…