dirijorul de cor a trăit o experienţă mai puţin plăcută. asta fost scanteia. pastorul secund a fost de o parere (mai poţi conduce oamenii în inchinare cand eşti certat cu cineva? iţi poti duce darul la altar oricum?). pastorul senior a fost şi el de o parere însă a rămas cu dirijorul şi cu toate sentimentele lui/ei, însă păstorul secund a plecat. sunt şi alte clădiri şi alte stiluri şi alţi oameni.
ce fel de îmbinări produce dezbinarea?
la început încantare şi entuziasm. o discuţie într-o seara cu intenţii bune face ca fiecare mană să ţină cu putere ce are, pana cand la mijloc apare ruptura. cateva zile tăcere, însă scanteile din acea seara au aprins alte focuri. bucata de jar s-a dus în altă parte pentru a aprinde alte lemne
dezbinarea a produs îmbinare!
şi totuşi, a ceat o lipsa cel puţin într-un loc. o tăcere. o aşteptare şi o speranţă că “cineva” va observa golul şi va constata că e exact pe măsura măsurilor ce le are.
speranţa e îmbinarea dezbinării….
ce prostie
ce prostie de post?
de prostie de scriere?
ce prostie de situatie?
as zice mai mult prostesc decat prostie
ca uite e o prostie reala. s/a intamplat si se intampla