All I wanna say, they dont really care about us

Se află o voce nouă în corul  de îngeri, spunea un oficial american cu ocazia aflării veştii despre trecerea în nefiinţă a superstarului american Michael Jackson. Se pare că în timpul unor repetiţii pentru noul turneu în Europa, muzicianul a suferit un atac de cord care i-a provocat moartea. Automat, canalele de ştiri din întreaga lume au început să transmită stirea morţii celebrului artist. În România, stirea a ajuns spre dimineaţă, iar fanii lui Michael au început să se adune în faţa Ambasadei americane din Bucureşti pentru a-şi exprima durerea pentru dispariţia idolului lor. Câteva ore mai târziu, fiecare colţişor al planetei dotat audio şi video afla ştirea morţii, iar pe canalele de ştiri circulau interviuri şi colaje despre viaţa şi activitatea marelui artist. Timp de mai bine de 15 ani, Michael Jackson a intrat în viaţa oamenilor, şi spera el, şi în inimile lor, prin muzica sa. Caracterizat ca un artist extraordinar de talentat, perfecţionist, narcisist, pedofil, excentric etc., cu bune sau rele, este cert că acest om a influenţat prin muzica şi versurile sale o planetă întreagă. S-a spus în aceste zile că l-a întrecut pe Elvis, deşi personal cred că sunt la egalitate şi în bune şi în rele. Totuşi, în acest micuţ articol, nu vreau să scot în evidenţă decât două lucruri. Primul este că fanii, criticii de  muzică, autorul, au înţeles că în muzica sa este vorba despre  dragoste şi pace. Muzica sa transmite un mesaj despre dragoste şi pace între oameni. Michael cânta despre realitate şi despre faptul că această realitate murdară poate fi schimbată de oameni prin dragoste şi pace. Lor nu le pasă de noi, spune un vers pe care-l regăsiţi în titlul articolului, iar prin acest lor ( they ) o să înţelegeţi la cine se referă artistul reascultând melodia. Dar puterea dragostei e mai mare.

            Al doilea lucru despre care vreau să vorbesc este că mass-media l-a văzut şi denumit pe Michael ca pe un idol al fanilor. Un idol adorat, proclamat, iubit, care satisfăcea nevoi muzicale şi totodată nevoi sufleteşti. Generaţiile anilor 90 au simţit mai mult decât altele că muzica lui Michael a atins ceva în sufletul lor şi de aceea au fost mai apropiate de muzica artistului. Anul 2010 era programat pentru revenirea lui Michael sub deviza Asta este . Dar Dumnezeu a hotărât ca la 50 de ani artistul să iasă de pe scenă. Poate că are un loc în corul îngerilor, poate că a slujit în planul lui Dumnezeu, poate că oamenii au devenit mai buni. Dar la final, Asta este, şi cum spune Solomon, totul e deşertăciune, iar idolul muzicii pop a trecut dincolo. Oamenii sunt creaţiile minunate ale lui Dumnezeu şi fiecare excelează într-un domeniu. Unii se acoperă de glorie, alţii de tăcere şi fiecare va fi judecat pentru binele sau răul pe care l-a făcut cât a trăit pe pământ. Mesajul lui Hristos este despre dragoste, pace, şi mai ales despre o viaţă nouă. Scriptura ne spune că realitatea asta murdară va arde într-o zi, va fi un pământ nou şi un cer nou unde dragostea şi pacea vor fi veşnice. Nouă nu ne rămâne decât să aprindem în noi prin Hristos lumina dragostei şi a păcii înlăturând întunericul de care e cuprinsă realitatea în care trăim. Lucrările oamenilor sunt supuse pierzării, dar lucrările lui Dumnezeu sunt supuse veşniciei. Ascultaţi muzica lui Michael, fiţi pătrunşi de versuri sau ritmuri, dar nu uitaţi că a fost un om care a făcut bine şi rău şi care a trecut lăsând un gol în muzică şi în inimi. Hristos nu trece niciodată, el umple golul sufletului omenesc, dă dragoste şi pace veşnică, pentru că Lui îi pasă şi îţi dăruieşte fără nici o plată ceea ce nici un om bogat sau puternic, nici un idol de piatră sau de carne, prin nici un mijloc omenesc, pământesc sau magic, nu-ţi poate da: mântuirea sufletului tău. Nu lăsa ca la finalul tău să se zică asta este sau asta a fost, ci asta va fi. La revedere Michael, bun venit veşnicie!

 Cristian Maroneac

ploile fricii

mă tem de ploile ce vor veni ca nişte profeţii încă nescrise

căzând de-a dreptu-n zile fistichii, să spele praful de-mpliniri promise

mi-e frică de tulpinile cu ţepi, cu spini închişi, cu ascuţirea-n sevă

ce-or înflori luând ploile în piepţi, ca-ntinsul unei mâini de veche Evă

***

din păcătosul fruct nu beau un strop, să nu îşi poarte curgerea prin mine

las fricile să-mi curgă lin pe chip, să sape-n riduri zâmbet, nu ruine

taină

Biserica Lui e biserica noastră, cum copilul aparţine ambilor părinţi.

“traistă”

Ce multe-ncap în largheţea unui zâmbet, copleşitor de multe…

subiectivism

Simt că trăiesc vremuri unice; aceleaşi vremuri pe care le trăiesc şi ceilalţi fără să simtă. (cât subiectivism)

Psalm Ghedeonic

Un ghedeonic simţământ mă-ndeamnă să Te-ntreb:

- unde-s privirile din ochii care văd, unde ţi-e corul îngeresc?

De ce aici, pe “preşul Tău de sub picior” paşii nu ţi găsesc?

Dacă eşti Domn, de ce nu tac s-ascult ci îndrăznesc să-ntreb?

Întreg Pământu-ţi cîntă, sau doar poporul Tău: ba fals ba timorat, duminical sau săptămânic?

Ştiai şi ştii că nu-mi ajunge un răspuns; nu mi-ai trimis scrisori ştiind că n-o să le citesc, ci ai făcut ce nimeni altul n-a făcut: m-ai preţuit, cu ghedeonicele mele întrebări, cu tot!

Eşti Domn chiar şi atunci când nu ascult. Domneşti mereu peste Adevăr,

şi-aştepţi să-ntreb.

echipă

Ce fel de credinţă-i asta?

“Războiul e-al Domnului iar armele-s în mâinile noastre;

victoria-i a noastră, însă trebuie cîştigată: ne-aşteaptă.”

acordare

în şablonul vechilor psalmi încerc să făuresc ecouri proprii

ce suna fals ca o gaură de chitară

uzată de alţii;

dezacordată de nepotrivirea vorbelor de atunci cu sentimentele de acum,

ce eventual sună bine într-o ureche necunoscătoare

sau sună acceptabil pentru cei ce cântă şi ei dezacordat.

imediat ce frământările vieţii întind corzile

dacă nu pleznesc în răzvrătire

vibrez un psalm nou

(cîntecul ce-L aştepţi de mult)

etalon copilăresc

Îmi place mai mult pluralul, pluralul la a’ntâia.

Mă face să mă simt ca atunci când luam 4 la şcoală şi nu eram singurul.

pregătire

Fir cu fir, ţese din lipici între colţuri, fără să ştie ce fluture, ce muscă îşi va opri zborul. Păianjenul îşi ţese pânza…

Ceva sigur ştie !

stil

Îmi place să mânânc puţin şi des. – Asta nu mă face mai puţin gurmand.

înLocuire

Doamne, Tu vrei să fii de-al casei ! Eu (Noi) te vreau (vrem) musafir…

două chestii

Un plastic strânge un şurub.

Îmbrăţişarea lor e necesitatea ce-i ţine împreună (în (p)lanul mobilei).

sunt dăţi

Vorba are duhul ei ascuns în ea

cum faptele-s însufleţite de intenţii,

înţelesurile îmbrăcate-n cuvinte

miezul în coajă.

Câteodată sparg coaja şi-o arunc

nefiind ce mă interesează.

Alteori arunc sâmburele că ăsta-i scopul lui…

Sunt dăţi în care şi coaja-mi pare ne’nţeleasă,

interiorul ei inexistent, orbit de depărtarea ascunsă-n el.

Sunt dăţi. Din când în când.

off topic

N-are luna patru duminici?

Când lumina Cuvintelor Tale mă bate bine, sunt lună plină.

Nişte nuci nesparte, cu miez inaccesibil, aruncă pe pereţii mei umbre vinete; probabil de aici îşi trage proverbul originea…

Azi sunt Rusalii sau doar amintire?

motivaţie

Sub inspiraţia ghilotinei, lungimea scrie repede, antonimic…

într-o noapte

Am udat perina, cu lacrimi, de bucurie.

botez

Întinderea apei e trecerea între moarte şi viaţă, cum ideologia stă ‘ntr-o insignă, pe verticală.

Botezu-i simplu; viaţa-i complicată, la fel (ca) moartea.

typing

“Când scriu la computer sunt pe jumătate stângaci!” – V.T.

corupţie

O mână spălată de alta în aceeaşi apă murdară…

lumina din ghivece

Se prelingeau treptele

de pe pervazuri

lumina din farfuriile ghivecelor prea pline

curgea şi-n jos şi-n sus

în picături ce-apropiau

pervazul de asfalt

şi-n florile ce oglindesc

soarele-n chip

raze rotunde-n colţuri

către cer

un cer ce bate-n geam

să intre-n noi;

pervazu-n trepte se prelinge lin.

liber

Prizonier într-o bulă de aer,

respir

bucurându-mă de libertate.

apă minerală

Dintr-un pahar cu apă minerală, oxigenul eliberat evadează.

repaos

Pixul se odihneşte la jumătatea caietului, despărţind scrierea de nescriere (…ce descriere)

care pe care?

Nu-i nici jocul pisicii cu şoarecele, nici al câinelui cu pisica. E jocul vieţii cu arta, şi-al artei cu viaţa.

not yet

Încă nu-i unu. Ora unu.

Nici timpul !

solniţa

Mi-a întors viaţa cu susul în jos ca pe o solniţă folosită (?)

cine şi când?

dialogul răspunsului şi-a’ntrebării

suntem gata? – Nu!

vom fi gata? – Cine ştie?

să sperăm? – Desigur !

de ce? – Din comoditate

toţi deopotrivă? – Nu! Ce bine !

de’nălţare

Bine că s-a dus! (sună ciudat, aşa-i, de parcă abia am aşteptat să plece) – da serios acum, e BINE  că s-a dus!

că altfel…

• cine făcea ispăşire pentru noi? (în adevăratul locaş de închinare, exact în Sfânta Sfintelor, pe adevăratul altar înaintea lui Dumnezeu)
• cine mai mijlocea pentru noi? (adevăratul Prieten ce ne cunoaşte, cu vocea Lui ce poate fi şi-o şoaptă de care ascultă furtuna şi o furtună, ca vuietul unor ape mari, ca vuietul unei mari mulţimi)
• cine ni-l trimitea pe Cel ce mângâie? … s-a dus ca să nu-L îngrădească istoria, trimiţându-şi Duhul ce-i cu noi toţi deodată, indiferent de-ncuietori cu lacăte din fier, din convenţii pe hartă, din vorbe. S-a dus, El care i-a’nvăţat pe deal, ca să poată veni Cel ce îl învaţă pe fiecare din noi pe culmea lui, în stilul propriu, în ritmul şi pe limba noastră, pe lângă mângâiere şi’Nvăţător să ne fie memorie. S-a dus, ca să nu ne mai ducem setoşi,  cu truda pe umăr, pân’ la fântână, s-a dus ca să trimită Fântâna-n noi.
• cine ne pregătea un loc, de nu pleca? Ce bine că s-a dus ! Cu-n dor neînţeles mă bucur că mereu e cu un pas ‘naintea mea. Am unde să mă duc, şi-mi place să trăiesc prezent un viitor pe care-l pregăteşte El, zi după zi.

Ce bine că s-a dus ! Când a plecat, a zis: Voi reveni !

Aşa-s unii oameni

Aşa-s unii oameni, până nu-i ring şi muzică

nu ştiu de dans.

Aşa-s unii oameni, îşi fac din orice pas un ring

dansează-n orice gând.

Aşa-s unii oameni, le curge muzica pe ring

şi ei o lasă stând.

Aşa-s unii oameni, dansează nou

fără de muzică sau gând, iar alţii fredonează

dansul lor.