tuburi

din tuburi, multe tuburi ne e făcută carnea

şi-s ochii nişte goluri umplute de privire

când picuri cînd şuvoaie ni se prelinge starea

şi sufletul ne suflă în delire

… pla, pla, pleosc, pic…

ce nai sub anotimpuri pe-o margine de buză

oftează şi suspină şi respiră

în carnea care toată-i numa tuburi

pentru idee, pentru sânge, pentru fire

socoată

Când constatăm că ne-am înşelat acelaşi calcul are alt rezultat !

izbeşte în privire

mă bat durerile în ochi izbeşte în privire răul

din pumni a mai rămas un ciot şi din înalt s-a scurs tot hăul

e inima burete de piatră îmbibată din care ies năvalnic fântânile izvoare

de unde năvăleşte atîta-nrâurare? de ciot de rău de sursă tocată şi sfărmată

din care negre valuri de umbră de pădure mai creşte floarea albă a speranţei

cine colac îşi creşte-n mîntuire?

ochii mă dor din cioturi – izbite de orbite, oglinda mă arată mă condamnă

împrumut

într-o părere ideală ne învârtim către sfârşit

veşnicul sus la noi coboară lumina câteodat-i seară

ca să-nvăţăm s-o preţuim

frumos cum eşti nu-i nimeni Doamne de aceea Tu sfârşitul eşti

cu împrumut din începutu-ţi Tu ne hrăneşti ne-aştepţi ne creşti

o singură culoare

frunzele toamnei cad din sufletul întins spre cer asemenea ramurilor de copaci

frunzele trecerii

colorate în atelierul vieţii îmbrăţişează cu regăsire pământul din care au crescut

fără să fie ce au ajuns îmbrăţişează cu dor şi ură

agăţată de codiţele lor lipite de etichete

tutuşi atât de clare

atât de colorate

atât de sentimente

s-a aşezat peste frunzele ce cad din sufletul meu roua dimineţii

bruma

iarna

o singură culoare

diving în adâncimea cuvintelor ()

oameni de cuvânt, câţi oameni fără (cuvânt fără speechless)

alţii cu cuvânt greu lângă cei cu cuvinte grele

joacă de centimetrii în adâncimea cuvintelor, în diving

apăsare de cântare în cântărirea lor (ce cuvinte uşoare!) – exclamare

cele îmbrăcate solemn (a)pleacă rostirea, împăştie lauda, strânge aprecierea…

pong, pong… încurajarea din cuvinte suferă batijocura din cuvinte

miezul ascuns ironic în ironia cuvintelor înşelătoare

în hărnicia cuvintelor adevărate despre adevăr şi dreptate, despre cuvintele mincinoase

despre cuvintele adevărate

e iarnă în cuvinte cîteodată

sunt sănii alunecoase, urîte ca frigul

frivole

cuvinte de ceapă, ambigue, ascunse, machiate

cotorul de vorbă, fără coadă şi sâmburi, fără raft, praf şi nume

vorbeşte povestea, cîntecul, jocul

şoptite

urlate

scrâşnite

unHappy???

.. yes !!

i do love u

i thought

i already knew that…

vreau ce nu vreau

Nu vreau să zic “mi-e dor” – aş recunoaşte că ştiu ce eşti şi că am fost cu tine

gândind impresiile mi s-ar renaşte şi din intenţii-aş învia ruine…

 

Nu vreau să zic “te ştiu” – ce socoteală: aş aduna scăderea cu-nmulţirea

să fac din “te iubesc” doar o zicală

o nouă anglie plină de suspine – că au plecat da’ n-au ajuns, au roţile da’ nu mai sunt pe şine…

 

Nu vreau să zic “te vreau” – vinovăţia mi-ar fi oglindă-n orice dimineaţă

din roua zilelor ce (v)or să vină, din steaua nopţii lungă şi subţire

din vrerea ta de-ar curge vrerea-n mine asemănarea ne-ar sclipi pe faţă…

 

Nu vreau să spun “aşa-i” – atîta vreme cât evantai de gânduri se desface

contradictoriu faptelor în sine ce le-am făcut făr’ să le pot desface

duminicile parcă-ţi dau dreptate, apoi ţi-o iau şi-o readuc la mine…

Vreau ce nu vreau să fie pe  gătate

o ultimă felie dintr-o pâine

o fază de final peliculară

un azi rădăcinos către un mâine

tehnologia timpului

timpul are şi el tehnologia lui

trecutul se izbeşte cu zgomot de perete – în sensul lui

viitorul se apleacă peste gard să-şi vadă partea ofilită

… în perete e zidit fiecare din noi

unii cu găuri, alţii cu fire, mari şi mici, sus şi jos, între, deasupra şi pe

undele îşi au spaţiul

curentul – cuprul, apa…

timpul călătoreşte prin noi şi prin mine

uneori prin minele de creion

alteori prin etichete în culori diferite

diferite în diferenţe, în curgere

între cele două capete ale conversaţiei

peste istorii

stă lungul fir al scrierii

(timpul are şi el tehnologia lui…)

nu-L vezi?

nu.L mai văd pe Dumnezeu câteodată…

mă uit în spate (aşa m-a sfătuit un prieten. a zis că deacolo-i place să vegheze)

mă uit în faţă (întotdeauna începutul e El)

apoi deschid ochii…

baggage reclaim

ial meu, ial meu

… (iar) vocile se suprapun pierzându-şi identitatea

încâlcând regulile gramaticale

provocând povestea fiecăruia se sfârşeşte altfel

conţinând ingrediente pe care angajaţii aeropoartelor şi aeroporturilor

le împing cu picioarele

şi le aruncă cu nepăsare şi indiferenţă

fiecare-şi culege urmele de papuci

preţuindu-şi propietatea la baggage reclaim

(… no reclamaţii, no comments)

amintire

nu-mi vine să cred:  caietului deschis îi creşte o pagină nouă

cu fructe cu tot gata coaptă

închid ochii şi suspin adânc: până-n cotor

până-n ideea creşterii

până dincolo de timp

(până) dincolo de-amintire

ce sunt?

sunt întrebari capcană, sau sunt întrebări test?

ce sunt?

când îţi voi fi răspuns tu ce vei fi?

cerc sau spirală?

Ne transformăm până ajungem cine suntem, apoi iar ne transformăm şi nu mai suntem cine-am fost!

lichide

looking back I forgot how 2 write: the drawings of the meanings joggling with and on the bus lanes, timetables and whiskey…

guri lângâ guri

cu cafea, cu bere, cu scotch…

apa e ceva universal. e însăşi gura şi ochiul şi mâna; iar pixul un fel de barcă ce pluteşte în larg îmbrăţişând  deriva

de parcă pixul, pixul e singurul lucru din univers

care-a’nţeles dragostea…

sensibil şi naiv

am fost felicitat pentru blogul meu “sensibil şi naiv” şi am zâmbit (cu apreciere pentru felicitarea primită) şi şi datorită sentimentului contradictoriu pe care l-am avut. mi s-a părut că sună a pseudocompliment, nu referirea la partea sensibilă ci la partea naivă, de parcă naivitatea e un lucru rău, un lucru de evitat.

mereu înţelesurile cuvintelor schimbă întreaga imagine, înteaga înţelegere şi încărcătură a celor spuse, tocmai prin multitudinea variantelor, de parcă la fiecare cuvânt ar trebui să punem notă de subsol care să-i clarifice semnificaţia, care să-l “traducă”.

e simplu şi complicat în acelaşi timp, pentru că naiv înseamnă: sincer, încrezător, candid, simplu, neprefăcut, inocent, însă naivitatea e asociată şi cu lipsa de experienţă, cu credulitatea, cu lipsa de judecată matură, cu viziunea copilărească şi copilăroasă, ceva neserios, pueril, prostuţ (nu chiar prostesc, nici chiar prost )

deci, e de bine sau de rău? (de parcă ar fi uşor să zicem ce-i rău şi ce-i bine, de parcă trebuie neapărat o concluzie )

sfatul apostolului era cam aşa: “Fiţi proşti în ce priveşte răul şi înţelepţi în ce priveşte binele!”

ştiu că a fost un compliment (altfel la ce bun felicitările ) MULŢUMESC !

gând vertical

Nu-Ţi lăsa stelele să mă numere. Joaca lor mi-e viaţă.

paradox (nr.n)

Plânge lumina. Timpul zâmbeşte: Murind, viaţa trăieşte!

(Noi ne trăim viaţa omorând-o!)

joc fără gambit

Tabla noastră de şah e imensă. Nu scriem pe ea nici cu alb nici cu negru şi veşnic ne furăm unul altuia câştigarea… fără gambitul urii, fără să sărim calul.

aerul dintre foi

da sau nu – ce joacă de zar

da şi nu – ce lanţ sfânt-murdar

da, da – afirmaţie bulgară

nu, nu – o lume spre seară

închis sau deschis – ce uşă rotundă

închis şi deschis – cine poate: pătrundă!

închis, mult închis – ce nuanţă posacă

deschis, prea deschis – limitare în joacă

curat sau murdar – două culmi, două astre

curat şi murdar – un noroi fără glastre

curat, doar curat – utopie curată

murdar (şi atât) – ascuţiş fără teacă

***

schimbând aerul dintre foi

în loc să te-apleci, te îndoi!

meditaţia unei dupamieze

în meditaţia unei dupamieze, ca într-o mapă, ca într-o minte

stăteau ascunse două gânduri altfel, două idei

una-ngheţată, una fierbinte.

tu ai intrat veselă, zâmbitoare ai spus:

îmi place îngheţata fierbinte!

şi te-ai lăsat servită de întinderea propriei mâini

we’re nothing but…

dacă ne eliberăm de corabia Ta

nu suntem decât nişte cor(ă)bi cu măslinul în cioc

măslinul din livada crucii

optică

se vede-n ochii mei că-s baptist – aşa mi-a zis un inspector o dată…

am vrut să-l întreb de mai vede ceva,

însă doar am surâs şi-am lăsat-o aşa

… înc’o dată !

subtilă

“Unii dintre noi ne-am obişnuit cu ceea ce ne-am obişnuit.” – MC

frecvenţă

Vin din nou când am timp, şi din ce în ce mai rar, pentru că nu mai am timp!

marfă şi ambalaj

L-a încurcat pe David cu psalmul lui…

dilemă

Mă-ntreb ce mi-e mai greu: să inventez, sau să descriu?

explicaţie

Poemele mele sunt scurte – aforism e’ntre start şi oprire -

Sufletul e-o tendinţă în mine, imensă-nălţare în cuvinte puţine.

zâmbesc în faţa maldărului de vopsea, o piramidă nouă – fără sticlă – ce n-are faraon asupra sa şi toţi profanatorii se risipă

în loc de degete-i un pămătuf, sub fiecare unghie, prinse-n umeri; oriunde calc, de vin sau de mă duc deşertu-i numa valuri, pietre-n spume, şi urmele să-mi las nu mai apuc…

CERşire

am desfăcut sertarul pământului ca pe-o cutie de carton

l-am aşezat pe marginea vieţii

aşteptând să-ţi arunci în el stelele

credeam că Tu arunci cele mai mici stele ale Tale aşa cum oamenii-şi aruncă măruntul

credeam că cutia mea-i mare…

n-am auzit nici până azi zdrăngănit de stele

însă mi-am găsit stelele norocoase printre binele cuvintelor scrise de Tine pe cartonul cutiei

imagini vii

Când Tu gândeşti în dreptul meu: apare-un plan, instantaneu.

Şi când vorbeşti, se-ntâmplă !

îmbrăţişare

îmi las lumina să te învăluie ca o revărsare a atingerii mele

şi-ţi sărut talpa dorului cu care-mi umbli gândul

nu tulbura lacul privirii mele

nu mă privi !

lasă-mă doar să sorb căderea vălului de pe umeri

momentul cînd îl prind cu privirea

(uni)versuri

hai să compunem ceva, împreună să unim (uni)vers cu (uni)vers

- dacă îţi spun că te iubesc în gând, răspunde-mi că tânjeşti după iubire

atunci port cu tine un alt dialog:  torn iubirea în vârfurile degetelor, iar din trupul tău fac foaia pe care  scriu

n-am nevoie de linii

n-am nevoie de pix

singurul lucru de care am nevoie, eşti tu

moştenire

Bunicul meu n-a fost poet, sau poate nu ştiu eu…

Mi-e dor de el, de mâna aspră-n care prea târziu m-a adunat

A scris o carte-ntreagă de război, cu poezii pe care le-a închis adânc în piept, şi-acuma eu le scot şi le culeg, cu teamă, din noroi, fricos să nu le spăl odat’ cu el, să nu le pierd

e tot ce mi-a rămas de la bunicul meu, ce nu ştiu de a fost sau nu poet

Fărămiţată poezia lui, de-un glonte ce a rupt tot ce-a atins, crescut-a şi în florile de pe mormânt şi în parfumul lor, ce dus de vânt se-adună tot, în suflet şi în gând…

e tot ce-am moştenit de la bunicul meu, ce nu ştiu de a fost sau nu poet

fără confuzie

Cuvintele Evangheliei, fără confuzie, te cheamă şi te-alungă!