natura(leţe)

fructul cade singur, coacerea-l împinge, iarna frigul bate, vremea toată ninge

apa moale lasă mâna o pătrunde, lemnul să plutească, piatra s-o scufunde

în smerenia udă veşnic se retrage fără formă fixă căutând miraje

plină de-al ei zâmbet mare de-acceptare îşi zbârleşte-n valuri părul pe spinare

un ulcior îşi poartă golul cu mândrie, tot folosul sacru acolo-şi îmbie

şi când apa-l umple rece din fântână se agaţă-n toartă strângerea de mână

scrisul mi se lasă spicului din lanuri, vara toată cade

pradă unor planuri

altcineva

“Viaţa le face rău celor vii. Niciunul dintre noi nu este el insuşi. Niciunul dintre noi nu este “astfel.” – Salman Rushdie

noi urmăm

populăm scândurile

noi umplem spaţiile goale într-o rezolvare incompletă

migrăm spre locuri necunoscute în aventura de care ne temem

precum ne temeam în copilărie de’ntuneric

la maturitate de angajamente

la bătrâneţe de regrete

cuiele pătrund spaţiile pline în rama spaţiilor goale

pe care noi urmează să le umplem…

(urmăm populaţia trecută)

logica

pierzi frumosul

il pierzi

il gaseste altul

ce ar gasi de nu l-ai pierde ?

noapte albă

se vede-n pleata pomilor târziul vremii prin ochii aburiţi ai cămăruţei

paralelismu-n spatele căruţei se pierde-n infinitul depărtării

e-o noapte albă ninsă cu lumină cu logodirea lunii – o mireasă

în cămăruţa minţii şi pe masă ‘şi-aşează zâmbetul de sărbătoare

îndepărtate stelele-n tavane se-aprind în creanga stâlpilor sihaştrii

iar strada univers e cu mulţi aştrii, paralelismu-ngheaţă şi dispare

în ochii aburiţi ai cămăruţei surprind  buchetul roşu de lumină

ce-n spate îl aruncă-n alba tină ştafeta nopţii către dimineaţă

una, alta

Una e să m-ascund eu, alta e să m-ascunzi Tu !

(asta seamănă cu aia mai veche: “Una e să-mi iau papucii, alta e să mi se dea”)

din inimă ies izvoarele vieţii

Vreme de 31 de ani nu mi-a zis nimeni nimic din ce urmează să vă “destăinui”, aşa că bănuiesc că pot trece încă mulţi ani în care să “mă fac că plouă” da de  data asta intenţionat (totuşi, cu umbrela în mână ).

Inima e un mecanism complicat, complex, care are un rol vital în circulaţia sângelui, implicit în menţinerea vieţii (mele) - “In fiecare zi inima bate de circa 100.000 de ori şi asigură pomparea unui volum echivalent cu 6000 de litri de sânge. Inima lucrează din greu pentru noi …“. Dacă computerul de bord e creierul, inima reprezintă motorul.

Între inimă şi artera aortă ( “principala artera a organismului, formându-se de la baza ventriculului stâng şi distribuind sângele oxigenat de către plămâni în întreg corpul“) există valva aortică ce  functioneaza ca o poartă deschisă intr-un singur sens, astfel incât sângele din ventriculul stâng (pompa principală a inimii) să poată trece în aortă şi de acolo mai departe. Când inima se odihneşte între bătăi, valva aortică se inchide pentru a nu permite sângelui să reintre în inimă, funcţionând ca o supapă.

*

Tocmai am aflat săptămâna asta că la mine nu se întîmplă întocmai aşa (de la naştere am fost “special” ), pentru că dacă la majoritatea oamenilor valva asta aortică are 3 “orificii” (valvule in forma de semiluna), a mea n-are decât 2  precum  se vede în desenul de mai jos:

Nu-mi rămâne de făcut decât să ascult sfatul scris de Solomon “deşteptul” – “Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, că din ea ies izvoarele vieţii” ! – şi la propiu şi la figurat

Doamne ajută !

Dacă-ţi place poezia mea, dă-mi un vot ! SenQ :)

Kfc, cu dragoste – Ruben Bucoiu

Voteaza poezia mea cu care particip la concursul KFC si spune, in cadrul comentariilor, daca ti-a placut.

Iar daca vrei, participa si tu la concursul KFC, cu dragoste.

Afla cum vor fi desemnati castigatorii.

dialog vizual

şi-a ascultat mesajele-n oglindă, conturul lor pe limba ochiului

pe unda unui gând şi-a unui ţel înscris instantaneu pe-o hartă vis

şi-a ascultat mesajele-n oglindă cu degetul în aburul întins

o mască şi un zid ca un străin vorbind cu un tâlmaci nărod

nesătulă  guma de şters mânâncă şi roade desenul cu tot cu oase -

lângă el un pescar şi-a îmbibat momeala (firul privirii) în oglindirea unei lumi

în geana lumii trezită de cascada ce curge repede rece şi cald

încrucişat, îmbrârligat, precis

în loc de peşti se prind în fir impresii şi-n oglindirea lor sunt două feţe

ce trag, se ceartă şi se-aprind, se bat pe-acurateţe

erupţii poetice

tumultul de ape, de gânduri, de fapte îmi bubuie-n tobe, în ritmuri şi-n paşi

compun melodii enervant de frumoase din stres şi din nervi, din oraş

se-opreşte pe alocuri ca un râu în betoane sau ca filmul ce stă într-un click de buton

iar pauza tace… întinsă, greoaie devorându-mi tumultul şi cântul cocon

ţiuie-n boxe defectuoasă o notă şi-mi înfund în urechi revolta cu-un băţ

vreau să se gate câmpia întinsă şi greoi stânca mândră s-o supun, s-o cocoţ

ce mă-nervează gălăgia din lumea agendă prea plină umflată-n coperţi

şi graba şi fluxul şi geana căzută tumult ce mă stoarce pe după pereţi

şi m-aruncă deasupra ca pe dopul de plută

şi mă face să urlu un urlet citeţ…

căzut pe gânduri

cu prelungirea stelei îşi coase lacul pânza din lumină

şi înţeleg din dansul lor o ceartă ce nu-i stridentă nici feroce

tăcere ce aşteaptă s-o-nsuşesc şi-n dialogul lor să fiu şi eu o replică şi-un pas

privirea ce prelungă să o leg de dansul tău şi cearta ta

în timpul tău să fiu un ceas

cum steaua şi cu lacul se unesc în ochiul care fredoneaz-un zâmbet muşcând din picnic ca dintr-un pişcot

pe malul plin de gânduri căzute ca şi merele din pomi

pe malul meu întins spre cer…

celule

călătoresc spre mine (prea mult haihui) cu mersul înapoi  şi ochii-nchişi sub hotărârea de a nu privi-napoi

că minţile ce sunt sucite sunt sârme ce se rup şi drumuri sunt şi-ntortocheri de gard ce ţin  ş-opresc  acolo şi aici

călătoresc spre mine înapoi în dialogul celular către-nceput când nu aveam un chip şi-n geana naşterii un ideal

înn8ate

crucificările de azi nu-s cu piroane

piroanele moderne nu sunt cuie

romanii şi-au înn8at drumurile

plicurile ce conţin drumul cel mai scurt

durerile ascunse-şi îmbracă durerile prunci

ca pe nişte veşminte rănite

(nişte) răni oblodite-n iluzii

storc tubul telecomandei

(şi ştiu că aşa faci şi tu)

destul

Ni s-a spus că în El găsim tot ce ne doreşte sufletul… – însă-n păcătoşenia lui, sufletul vrea chiar mai mult, fiind astfel veşnic nemulţumit…

rugăciune

Nimic ! Tăcere ! Răspunsul Tău Doamne e o privire blândă…

resemnare

Taci ! Tăcerea-i de aur, iar noi suntem săraci.

Lumină-n două culori

sirena Ta nu-i o coadă de peşte, e-o teamă ce arde. lumină.

nu-i cântec sublim de vioară, e’ ndreptarea ce-i gata să vină

şi roşu şi-albastru se’ nvârt împreună

iubirea ce cerul nu poate s-o ţină

amurgul de sânge vărsat pentru vină

sirena Ta cântă la fel cum suspină…

se-aude pe mările largi şi-nspumate purtate de paşii privirii plecate

un cântec plăcut cu gust de clipită

sirena-i albastră-i iubită

sirena cea roşie-i departe…

nevăzută sub paşii privirii plecate

nu ajunge să vrei…

vezi conturul de pe ecran

potriveşte-te lui dacă poţi

sunt ca o viteză-n garaj

ce stă pe butuci fără roţi

degetul simbol

Exemplul extrem mi-e departe, îmbracă-mă-n haine măsură: de nu pui degetul pe rană, mai bine pune-l la gură !

a 5 a roată

de ce-ţi miros mâinile a bălegar

te-ai jucat iară sub carul mare

ca un copil ce-şi face din zodiace cărţi?

noi avem apa, mi-ai spus

o avem ca pe o a cincea roată

ceea ce ne face superiori şi carului mic şi carului mare

atunci când unul lângă altul

ne jucăm în apa neagră a cerului înstelat

cu degetele-ntinse

unde-s caii, unde-au fugit

şi de ce-ţi miros mâinile a bălegar?

la colţ

zic telescoapele că roată-i lumea; cum să se vadă altfel prin ochiul lor rotund…?

spun că voi sta singur în colţul universului cu faţa la cele două laturi, fără să ştiu ce-o să văd, nici dacă întâlnirea lor conversează…

stau în colţul cinematografului şi privesc pelicula colţuroasă, faza în care ai înfipt ţăruşul în fruntea căpăţânii, exact în colţul minţii rămasă în urma evreilor, romanilor şi grecilor…

ei vorbeau între ei aceeaşi limbă fără să se-nţeleagă şi se puneau la colţ unii pe alţii, iar eu (dacă tot n-am subtitrare) îmi pironesc ochii (coada ochiului, colţul privirii) în colţul crucii în care stai singur…

cine te-a pus acolo?

împătur şi desfac uşile colţuroase ale cinematografelor şi-mi urmez inevitabil paşii până voi da colţu’

cred că ştiu răspunsul !

premieră: mi-a băgat cuvintele-n chitară :)

Am “învăţat” să cânt la chitară furând acorduri de la unu şi de la altul, incercând să acordez nişte potriviri până ce durerea îmi tăia degetele odată cu coardele. Exersam sub cerul liber în grădină, sau noaptea tîrziu, aşa în surdină să nu-i trezesc pe ceilalţi, acolo în camera din podul casei, în mansarda mea de deasupra viei.

Exersam pe cuvintele psalmilor biblici, pe versurile Păsării Colibri, şi mai îndrăzneam câteodată şi pe mâzgăliturile mele. Îmi plăcea aşa de mult să nu cânt nimic, doar să mă joc, să încerc tot felul de combinaţii, să cânt aceleaşi 3 versuri în toate gamele, să verific dacă sunt înstare.

Mai am şi acum pe undeva block notes-uri cu cele scrise şi cântate, cu însemnările acordurilor de chitară deasupra, lipsite evident de interpretarea mea puţin diferită de fiecare dată.

Prima mea scriere cu sunet de chitară, ce o poate găsi şi asculta omul pe internet se datorează lui Alin Cristea. Multumesc !

de tronare

cuvintele pe buze-mi sunt sărut

o luminiţă albastră ca o stea e rodul dintre două fire moarte

ce lasă valurile să le ia: o adiere-a geamului cu cruce până-n sărutul fantei ce-o seduce

în orizont e briza violetă cu care soarele sărută zarea

şi muşcă din ovalul interpret sub pleoapa ce cu drag sărută seara

cuvintele pe buze-mi sunt sărut şi degetele între ele se sărută

şi braţele culcate lin pe piept tăcerea şi ea pupă gura mută

zgomot de paşi se lasă peste noapte cum bruma-mbrăţişează toamna pomii

de gura lumii vreau să mă despart, sărut pământu-n mers pe buza vremii

iubito lasă-mi tu cadou, ascunde-ntr-un sărut o amintire

şi leagă-mă de tine-ntr-un ecou cum steaua se sărută între fire…

Allsop Arms

Atârnă cercei la urechi, degeaba
Se împrăştie un zâmbet pe buze
Privirea izvorăşte plăcută din ochi
Iar şuviţele atârnă obtuze.
Împrejurul urechii un mic rotocol
Sub carpetă nevăzuţi se-aud paşii
s-a uscat noroiul…
ploii îi vine să se-agaţe din nou
Să se-aştearnă pe umeri si buze.

Ţi se vede doar ceafa şi umărul drept
Cum te-apleci să îneci în pahare
Clăbucii de spumă şi dorul din piept
Care cum te apleci, cum tresare.
Întoarsă cu spatele în negru închis
Laşi timpul să curgă-n neştire
Nu mi-ai spus nici o vorbă,
Nici o vorbă n-am zis
Am vorbit doar c’o simplă privire.

În urmă se-nchide uşa cu arc
Cauciucuri se-nvârt pe şosele
Cu aripe-ntinse mă cocoţ în înalt
Ca apoi să cobor dintre stele.

ps. am cautat poezia asta si n/am gasit/o, asa ca m/am hotarat sa ma asigur ca data viitoare o gasesc nu e “proaspata” e de pe vremea cand am ratacit pentru o zi in Londra, si in asteptarea autobuzului am intrat in Allsop Arms/ul de langa statie…

superioritate

“… lumină şi lor” – adică ce, la mine-i soare şi lună şi bec ?

ps. (poate fi dezordine si cu becu’ aprins )

coastă străpunsă

ce argument medicinal: leacu-i o bucăţică de boală ce-mi străpunge coasta c-o siringă, şi-mi ia dându-mi …

la biserică

“Sunteţi în cel mai bun loc cu putinţă”- ce pretenţie ! şi asta din cauza unei posibile întâlniri cu adevărul (o bucăţică de adevăr pe-o linguriţă subiectivă într-un ceai lăuntric imens – dulceag fără acreala realităţii…)

alternativă

… ne tot mirăm de mirarea lor: perspectivei lor largi le oferim ca alternativă perspectiva noastră îngustă (inCorectă şi-adâncă)

de tronare

nu tulburaţi cu veşti a lumii vatră, nu răscoliţi  căldura ce mocneşte

cuvântul care bate mă îngheaţă şi vestea detronării mă mâhneşte

parcă e bucurie-n sărbătoare… şi când se naşte-un prunc, fie chiar rege

se construieşte-un tron dintr-o splendoare, se pregăteşte locu-nde domneşte

de ce pe jilţul construit de mine? alt loc nu şi-a găsit în lumea mare?

eu unde să domnesc şi peste cine? în coaja unui semn de întrebare?

căzut e punctul cozii de la urmă până-n cenuşa detronării caldă

o scriu cu degetele iluzoriu şi-o port la gât aşa ca pe o salbă

de tronare – pe muzica de Alin Cristea

a ho a ho

aho aho de anul nou, prieteni dragi şi voi hârtii

staţi cu ochii bulbucaţi şi vă voi vesti

plouă tare peste vechi, anul a trecut

nu luaţi seama chiar la tot, dopuri în urechi

hai încerc să facem horă, prinde-mă de mână

fie anu rău sau bun, prietenii rămân !

dă-mi o coajă, dă-mi o umbră

umbra e unde e soare

zic din deget şi din gură încă o urare:

aho, aho dragi cetitori

anul nou din multe (zile) pare întocmit

făr’ să ştiu d-unde-aţi venit

Bine aţi venit !

nuanţe

Dacă aş ştii aş spune exact, însă întotdeauna culorile pe care le scriu eu se vor combina cu culorile (ochilor) cu care voi citiţi. - o bucaţică de constatare din scrierea Ferestrei, a Foilor şi-a Vieţii

vorbe goale

privesc în gol muşcând încet din buză

privesc în golul scrierii din ochi

caut în stânga ceva vorbe sfinte

în dreapta caut slove din bătrâni

să umplu pentru anul ce-i pe mine

conturul de slogan “să fim mai buni”

din spatele perdelei din cortină

acum-ul joacă piesa de atunci

cu vorbe vlăstărite din tulpină

bătrâni adânci cu-nfăţişări de prunci

golite stau paharele şi-aşteaptă

să le golească apa şi mai mult

stă sufletul în gol să-l umple clapa

să-mbrăţişeze-n albie al ei tumult

mi-s goale degetele, fără taste…

ocheane pentru ochii curioşi

le simt fără cornete, lungi creioane

cum urmăresc desene pe cartoane

cu gumele de şters

nişte mucoşi

între 2 nopţi

Visul pe care-l visăm ziua e chiar mai bun decât visul nopţii !

o stea ‘ntr-o ureche

s-a revărsat o stea într-o ureche

roşită de emoţii în obraji

ştiindu-se pierdută de orbită

să se-oglindească-n ochii unor magi

şoptirea, şuşotirea bolţii hartă

mutat-a fost în gurile de om

cămilele-ntre ele mâncau ceartă:

atâta cale pentru un cadou!?

s-a revărsat genunchiul spre podele

în casa cu miros de mântuire

“când n-ai scriptura uită-te spre stele”

şoptea prezentul către amintire

curăţenie după crăciun

cum s-a crăpat de ziuă am măturat toate cioburile nopţii de pe podea

făr’ să observ că împreună cu ele mi-am măturat şi visul…