“O pată de umbră m-a traversat
era numai de la un vultur în zbor
ce-ntrerupea minunat
locul în care m-am născut
de cel în care-o să mor.” – N. Stănescu
ochiul care priveşte de jos către ochiul care priveşte de sus
Posted: iulie 30, 2010 by calatorru in citate (de alţii), moarte & viata, viata sub lupaEtichete:umbra, viata, ybor, nichita stanescu
carenţă aparenţei
Posted: iulie 26, 2010 by calatorru in (ne)potriviri, moneda cu 2 fetze, poezieEtichete:aparenta, carenta, nevazut, vazut
sunt tari temeliile munţilor
ele stau pe oblica axă a Pământului
pe nevăzuta lui privire – orbită de lumină –
moale făptură ce mă lasă să trec prin ea
cu razele-i drepte şi tari rupte de stea
sunt lungi kilometrii de sânge prin tine
(însă) tu nu poţi să ţii pasul cu ei
plămânii ţi-s plini de frunze străine
iar când se ofilesc ţi-s toamnă –
toamnă tic-tac-ului şi inimă ei
sunt tari braţele pomilor când sprijină cerul
să nu cadă grabnic şi-abrupt peste noi
puterea aceasta ce ochii-nsenină
vai e ascunsă adânc în noroi…
garoafa din piept
Posted: iulie 26, 2010 by calatorru in dialog(uri), love..ly, scrieri fugareEtichete:iubire, inima, daruire, dragoste, rosu, garoafa, piept
Ne cresc în piept lanuri întregi de garoafe roşii…
însă numai una ne aparţine şi nici ea nu-i a noastră, pentru că (de obicei)
o dăruim altcuiva.
icoana privirii
Posted: iulie 26, 2010 by calatorru in (ne)potriviri, de dupa ochiElari, poezia crestinismului meuEtichete:fapte, filosoofie, ganduri, icoane, imagini, intelegere, perceptii, perspective
ceru-atârnă-n sloiuri
tăcerile-n roiuri
fac din Dumnezeu
un vrăjmaş ateu
ce nu crede-n El
leu lip(s)it de miel
aplecat spre noi
răi firavi şi goi
ce creştem în pleoape
imagini necoapte
ca nişte copii
care fac prostii
vesele şi vii
sub molia modei
Posted: iulie 26, 2010 by calatorru in (ne)potriviri, +uri & -uri, de dupa ochiElari, poezia crestinismului meu, poezie, viata sub lupaEtichete:a nu vrea, a sluji, da vrea, dorinta, dorinte negative, dorinte pozitive, gandire, mentalitate, nevazut, paradox, pom, rădăcină, sens
nu vreau să slujesc
e ca şi cum m-aş îmbrăca demodat
din garderoba acestei dorinţe
umbra ei care mă stăpâneşte
umbra ei care mă veghează
ca o conectare între plusuri şi minusuri
tai rodul contopirii
trec lama cuţitului prin mijloc
şi leg de mine fiecare felie mâncând’o
slujesc dorinţei de a nu vrea sub zodia acestei dihotomii
care mă umbreşte cu margine ei înfiptă-n lumina
ce-i urmează
nevrând să vreau le fac pe amândouă simultan
cum cresc îmbătrânind
şi neslujind la nimeni şi nimic mă angajez şi slugă şi stăpân
la o convingere ce e pe jumătate DA pe jumătate NU
un pom
cu rădăcina şi-n sus şi-n jos
care rodeşte numai într-un sens
un sens concret şi-un sens abstract
despre carieră
Posted: iulie 24, 2010 by calatorru in (ne)potriviri, anotimpuri/devenire, poezia crestinismului meu, replici cosmiceEtichete:univers, potrivire, durere, relaţii, destin, piatra, lege, trup, cariera, piatra vie, colturi, ruptura, ordine, caracter, trup viu, organism, scop mai mare, pietrar, complicat
sunt o piatră şi-un pietrar
sunt şi daltă şi granit
şi lovesc şi sunt lovit
de la flacără spre jar
sunt legat de alte pietre
şi sunt rupt prin dezlegare
orice crăpătură doare
şlefuirea creşte-n mine îmbinare
materialul meu e brut
forma-i inegală brută
piatra nu-i moale de lut
împietrirea mea nu-i mută
nu voi fi nicicând perfect
chiar de-am număr scris pe mine
Tu mă pui în locul drept
în mortarul de iubire ce mă ţine
sunt şi piatră şi pietrar
îmi dă colţul peste colţuri
flacăra mă arde-n jar
printre pietre fără flori fără bolţuri
Tu mă duci spre ce-o să fiu
carieră mult prea dură
piatră într-un zid ce-i viu
încă de granit şi zgură
Dansez pentru tine!
Posted: iulie 20, 2010 by calatorru in (ne)potriviri, proză scurtă, viata sub lupaEtichete:cristi maroneac, dans, pamflet, politica
De Maroneac Cristian
Lume, lume, s-a deschis sezonul de dans! Pe ringul de dans care se cheamă România sunt permise toate genurile şi se pot încălca toate regulile! La final, e câştigătoare echipa care se mai ţine pe picioare, iar trofeul e ce sau cine mai rămâne! Sezonul de dans a început în 2009, când echipa Băsescu-Boc a prostit echipa poporului român să danseze împreună. S-au jucat hore, învârteli, dansuri populare în toate zonele ţării, cu îmbrăţişări şi pupături. După alegeri, dansul s-a mutat în arena politică. Acolo au fost la mare rang dansurile spaniole. S-a dansat cu pasiune individual, la dublu, triplu, în grup, în şedinţe secrete, la palat, la castel, ziua, noaptea, când vrei şi când nu vrei. Pe scenă şi-au dat mâna jucătorii vechi Udrea, Blaga, cu jucătorii noi Berceanu, Vlădescu, Videanu, Şeitan. Toţi sub egida călăuzitoare a jucătorilor profesionişti din fruntea ţării.
Pentru că nu a dansat bine şi a jucat prea devreme, Geoană a fost înlocuit cu dansatorul mai tânăr Ponta, în speranţa că acesta va recupera poziţiile pierdute în competiţiile trecute. Între timp, dansul a devenit mai zbuciumat, mai trepidant. Guvernul a încercat să execute nişte figuri în premieră, după ce atâta timp presa le-a cântat că bat pasul pe loc. De aceea a fost invitat în joc un partener internaţional experimentat, dar care s-a prins în horă cu propriile condiţii. Aşa s-a semnat acordul cu FMI şi datorită acestui acord paşii de dans s-au schimbat. Echipa poporului român a trebuit să joace după cum i s-a cântat. Refrenul zilei a fost şi este încă tăierea bugetară, restructurarea aparatului de stat, combaterea evaziunii fiscale, reducerea pensiilor de unde nu trebuie reduse. Bineînţeles că a urmat riposta sau duelul, iar poporul român a ripostat cu dansul pinguinului, un dans antrenant, dar cu o ţopăială care a obosit masele. Mai indicat era un kazacioc care să facă să tremure din temelii Palatul Cotroceni şi Victoria.
Apoi a făcut furori dansul ţigănesc cu ocazia moţiunii de cenzură. S-au întrecut aleşii în minciunele, mici ameninţări, admonestări, anunţuri. Toate în numele democraţiei şi poporului suveran. După ce au jonglat cu bila albă–bila neagră, echipa Boc a scăpat la limita de câteva voturi. Prietenii ştiu de ce! Şi noi ştim! Şi iată o minune! Echipa pensionarilor, dar nu cea de lux, a repurtat o victorie mulţumită Curţii Constituţionale care a sancţionat echipa guvernului pentru paşi de dans neconstituţionali.
Natura a intrat şi ea în horă aducând dansul distrugerii şi amarului peste o bună bucată de ţară. Năvălirile de ape s-au jucat cu vieţi şi destine într-o ţară şi aşa sărăcită. Cei doi capi ai ţării au mers să vadă dezastrul cu ochii lor şi au trebuit să facă eschive şi dansul roboţelului la acuzaţiile oamenilor şi să se ferească de ouă şi roşii. Nu vă supăraţi, domnilor! Şi preşedintele Bush a luat un pantof peste ureche, şi premierul Berlusconi o piatră în faţă! Dumneavoastră doar completaţi topul şi nu i-aţi întrecut. Încă! Una peste alta, vine iarna! Ne aşteaptă tropăitul pe loc, uitatul în vitrine, număratul mărunţişului şi poveştile pentru copii despre o ţară bogată, dar prost condusă care se cheamă România. Doamne fereşte să le spunem la lumina lumănărilor! Până atunci guvernul dansează pentru tine, române, să te ajute să uiţi să trăieşti bine!
poveste lambică (7)
Posted: iulie 12, 2010 by calatorru in (ne)potriviri, poezie, poveşti poetice, viata sub lupaEtichete:firi diferite, lupi in haine de miei, miei, poezie personalitatii, poveste
e-o poveste cu doi miei
unul alb cu dinţi de fier
altul alb cu dinţi de var
e povestea mea şi-a ta
pe sub coaja de ziar
câte-o ştire îi loveşte
şi le sparge geamul simplu
al rutinei
printre cioburi pe câmpie
artefactul încercării
îi veghează cu toiagul lui tocit
şi pe mielul alb de leu
şi pe mielul îmblânzit
pasc cuminţi şi-nvecinaţi
(zici că-s fraţi)
însă atunci când prin ziar
ştirea sare geamul spart
într-un ciob întreaga veste
se îndoaie şi se tai:
mieii-şi pasc smerita iarbă
care tace şi dispare
unu-o rumegă-n măsele
altu-n gheare …
faţă-n faţă
Posted: iulie 12, 2010 by calatorru in dialog(uri), poezia crestinismului meu, replici cosmiceEtichete:acuzare, aparare, dialog, Dumnezeu, fata-n fata, oameni
Dumnezeule, de-ar avea curajul să-ţi vorbească
cu turnul babel ţi-ar traduce limba lor
parcă Te şi văd prin gaura cheii
cum Te uiţi prin vorbele lor până în inimă
ca o curiozitate-n zăvor
Ţi le-ar (s)pune în faţă pe toate
câte-s nepotrivite-n mulţumire
care-i înţeapă şi-nghionteşte cu lungi coate
de Ţi-ar găsi faţa în luciul filei
Ţi le-ar pune toate în faţă – privire cu privire
parcă Te văd cu spatele întors către ei
nu-i priveşti nici măcar peste umăr
nu-i tragi după Tine cu semnu’ntrebării
nu Te interesează faţa lor
că le ştii toate semnele de punctuaţie
ascunse-n celule, chiar şi-n exclamaţie
unde Ţi-e faţa, unde Ţi-e chipul ?
să scrie pe el tot ca pe-o foaie
trupul vorbelor lor e nisipul
spălat de veşnicele Tale valuri de ploaie
părerile zic că soarele-i verde
Posted: iulie 12, 2010 by calatorru in (ne)potriviri, moarte & viata, poezia crestinismului meu, viata sub lupaEtichete:adancime, aparenta, ciuruire, exterior, interior, nevazut, pacat, viermi, vremuri, vremuri aride
ce vremuri aride ciuruie viaţa
frunza ei verde mijeşte-ofilirea
o sete fierbinte îi curge prin maţe
şi vorbe uscate îi turuie gura
părerile zic că soarele-i verde
potrivit cu desenul făcut de-o copilă
şi arşiţa lui e o stare de viaţă
ce-i ţinută pe loc de-o pastilă
păcatu-i un vierme iar viermii-s deliciu
la fel ca şi praful de piatră măruntă
ajunsă în sânge cu greu-i de stâncă
fărâma-i devine şi mare şi-adâncă
ce muşcă privirea cu ochiul afară
e coaja subţire aparentă şi bună
hrăneşte-ţi de vrei cu viermi rădăcina
dar ascultă mereu şi frunza cum sună
ce vremuri aride ciuruie viaţa
cu gloanţele oarbe – ciuntită privire
trimite Tu Doamne a iertărilor păsări
ciugulească-ne viermii din gând şi simţire
neBunul timp
Posted: iulie 12, 2010 by calatorru in (ne)potriviri, poezie, timpEtichete:devre, haina a vremii, tarziu, timp, timp nepotrivit
e mult prea devreme şi-i mult prea târziu
niciodată timpul nu-i bun
trubadurul străzilor
claun hazliu
haină a regretelor
machiaj timpuriu
nepotrivitul timp e nebun
e mult prea devreme şi-i mult prea târziu
(ascultaţi-mă ce vă spun)
în corset(at)
Posted: iulie 12, 2010 by calatorru in de dupa ochiElari, emanatii, personale, poezieEtichete:eliberare de sine, hora personala, nevoia de exterior, perspectiva exterioara, perspectiva interioara, poezie zborului, zbor
am zăbovit prea mult în hora personală
ca-n gara ce-i ştiută doar paşilor de melc
ca-ntr-o umbrelă strâmtă – o lume ideală
un turn făcut din fildeşul vorbirilor de lemn
nu ştiu cine mi-a strâns corsetul multor temeri
sau singur la(n)ţul propriu mi l-am legat la mâini
de prafu’ mprejurării aridul pas de gemeni
s-a tot ferit de strada muşcărilor de câini
prea mult lasou acesta s-a’nchis
prea tare şi prea strânsă-i e privirea
privind prea mult în mine n-am mai văzut nimic
decât adâncă de abis nefericirea
şi ghemuit în colţul înălţimii
cu cuibărirea de genunchi la piept
nu după slova zalei sau a firii am azvârlit privirea afară
iar ea încorsetată în hora personală
a dat naiv din aripi – şi-acum zboară
de ce-am văzut închisul cerc de cretă
ce-n gura de abis silabiseşte
când peste-adânc’ spirala înălţimii
mă cheamă şi m-alintă şi mă creşte ?
prea mult mi-a zăbovit ochiul acolo
da’ nu-i târziu că aripile-s două …
pe culmea rugăciunii
Posted: iulie 11, 2010 by calatorru in poezia crestinismului meu, replici cosmice, vorbaLeaga&dezLeagaEtichete:culme, inaltare, legare, poezie rugaciunii, relegare, religie, rugaciune, spre sus, umblet, vorbe
se rupe de mine drumul spre culmi
se verticalizează treptele lipsă
Doamne coboară în mine securi
să ciopârţesc feţele lor de eclipsă
fermoarul tot creşte încet în ruptură
la fel cum desfac jacheta de ploaie
stropii se-aliniază în balta greoaie
şi spală mărunt zâmbetul de pe gură
cu găuri prin ea întinsă pe spate
(ca o plictisitoare bază de date)
stă scara cu burta la soare
lungitul ei orizont geamăna-i plafonare
măcar să umblu pe ape îmi zic
pe culmea unui val să-mi vântur paşii
pe treapta instabilă – inamic
să-şi sprijinească umbletul urmaşii
aruncă-ţi Doamne viţele cu corzi
să crească-n mâna mea o sprijinire
de vorba mea banală să-ţi înnozi
înaltă ca o culme a Ta rostire
planificarea concediului
Posted: iulie 11, 2010 by calatorru in (ne)potriviri, pasi marunti, poezia crestinismului meu, poezieEtichete:calatorie, cocediu, prima zi de odihna
Mă duc în concediu;
mă duc într-un loc îndepărtat
până-n mintea primului om.
Să stau cu spatele lui lângă spatele primului pom
şi să mă bucur de prima bucurie
ca de primul concediu
ca de odihna celui de-al şaptelea asfinţit
din prima săptămână.
elogiere
Posted: iulie 8, 2010 by calatorru in autoPortrete, de dupa ochiElari, emanatii, nou & vechi, personale, poezie, scrieri fugareEtichete:scriere, frumusete, elogiere, neegalare
scriu cel mai frumos cu mâna aceasta
atâta de falnic ţin pixul şi vorba
că-i fără egal măiastra vorbire
şi scrierea parcă-i desprinsă de fire
scriu cel mai frumos cu mâna aceasta
şi basta !
se uită mirate prin filele vremii
buclele unor scrieri ce nu-s ale mele
invidia le roade cu dinţii de molii
şi fără să poată se pun să imite
(şi piscuri şi başi şi diezi şi bemolii)
scriu cel mai frumos din oraşul acesta
cu talpa piciorului pe filele-aleii
- stăpâni peste fiare cu muget sunt leii -
cu iedera vorbei şi eu subjug zeii
sub forme
îmi curge prin oase un fel de sclipire
iar mâna cu graţie dansează cu vorba
îmi sare pe umăr năluca subţire
şi-n scrisul măiestru sub mâna aceasta
îşi capătă forma
insula Pământ
Posted: iulie 8, 2010 by calatorru in poezie, timp, viata sub lupaEtichete:naufragiu in spatiu, planeta pamant, viata umana
în jurul planetei se-ntinde oceanul
oceanul de negru lipsit de lumină
de parcă întreagă apa universului e vinovată
şi-n valurile ei ca o insulă
pluteşte Planeta albastră
e frântă corabia şi pluta lipsită
de steagul ce-n larg cu vântul se bate
povestea e udă şi stă putrezită pe mal
neavând cin’ s-o’ngoape
copiii se joacă în inima mică
ce bate cu ritm de apune-răsare
şi-ntreg naufragiu-i lipsit de scăpare
şi nimeni nu ştie durerea cum doare
nici timp cum se naşte-n clipită
se-nvârte oceanul cu insula-n el
iar ea se învârte în sine
doar axu-i rămâne ca bun lângă rău
şi visul spre ape străine
mustind a culoare
Posted: iulie 6, 2010 by calatorru in dialog(uri), eu si tu, love..ly, poezieEtichete:bute, culoare, frig, iubire, rosu
ce roşii de frig ţi-s buzele şi arse
ce coapte cireşe te-mbracă
te muşc ca pe-un fruct de umărul verde
te opresc ca pe-o frunză de cracă
*
privirea mi-e roşie şi gândul distanţa
ne arde de vara imensului soare
ne arde de glumă ne arde de joacă
privirea ce urc’ a plimbare
*
ce roşii de frig ţi-s buzele coapte
cu firavul trup îmbătat de garoafă
strecor mana în inima ta după cheie
s-apuc şnurul fin de idee
şi s-o las a iubire să coasă
*
e anul întreg o-mpărţeală
după ritmul exact cântărit într-o cifră
mana ta verde îmi e primăvară
iar inima ţi-e o garoafă spre seară
poem ce cuvântu-l risipă
*
ce roşii de frig sunt buzele tale
ce frig e şi-n scrisul acesta
o vânătă carte mustind a culoare
îmbracă-ţi iubito povestea
… şi las-o deschisă
înghesuială
Posted: iulie 2, 2010 by calatorru in poezieEtichete:inghesuiala, lucruri in alte lucruri, poezie esentelor
înfig muzica în ureche
îndes acul ei în timpan
rădăcinile (mi) le înfig în caiete
(mă) zbarlesc ca un pui de scaiete
(cu) privirile toate-n ocean
*
vreau s-aud cum se zbate lumina
şi să văd suflu’ lumii-n adanc
încătuşată în ape stă vina
sub lumina privirii din gand
*
îmi îndes în privire culoarea
şi înfig clătinarea în cap
să potrivesc apatia cu-ardoarea
cum barca cu vasla îşi mangaie marea
să-i liniştească năvalnicul trap
*
valurile-s cusute-ntre ele şi-s
înfipte în coaste de stanci
cu inima azvarlită-ntre stele
îndesate şi ele prin lacuri şi lunci
*
frunzele sugrumă copacii
ce se-ndeasă îmbrăţişaţi în izvor
înghesuiţi în mersuri stau paşii
îndesaţi nevăzut în picior …
… pe la Prejmer, pe la Braşov, prin ţară
cine mai are vreme de blog ?

poza din pacate nu-i facuta de mine
am gasit-o aici
Cuvântul călător
Posted: iunie 22, 2010 by calatorru in definiţii, poezia crestinismului meu, replici cosmice, taceri (si vorbe)Etichete:cuvant, explozie, logos, poezie cuvintelor, primul cuvant, puterea cuvintelor, schije, viata, viata cuvintelor
când a plecat din galaxia Lui
cu viteza Lui însuşi
era Întreit de sigur pe El
că tot ce va exploda prin propria rostire
va fi bine
nu cunosc obiceiurile cuvintelor
şi nu ştiu dacă ele de obicei explodează
însă se prea poate ca ceea ce folosim noi când vorbim
să fie schijele primului Cuvânt
albastra materie cenuşie
Posted: iunie 22, 2010 by calatorru in cocktail in gânduri, poezieEtichete:bataia inimii, gand, inima, materie cenusie, simţire
vorbele se demodează – materia lor primă nicicând
cenuşia noastră materie din suflet e o consumare de gând
capul e-o vatră cu multă cenuşă
tot ce-a mai rămas dintr-o dragoste arsă
cuvinte cu litere rupte
ca un gard cu goluri prin el
ca pantoful cu toc lipsit de mireasă
cenuşia noastră materie-i albastră
simţim câteodată gândul în piept
cum bate şi-ncearcă să iasă
la ce ajută descrierea vieţii ?
Posted: iunie 20, 2010 by calatorru in definiţii, poezie, proiecţii poetice, scrieri fugare, spuse altfelEtichete:arta, descrierea vietii, inspiratie, poezie, rost, utilitate, versuri cu rima, vesmant
ce-s şirurile vorbelor cu rimă
şi potrivirea lor către final ?
o matematică nebună şi senină
o transparenţă verde făr’ ocean
se scurge şirul ca un gong extatic
lovind în creştet timpul prea rotund
încătuşând descătuşări de patimi
cu râsul fără vorbă plâns profund
oglindă spartă-i vorba cea întinsă
ce poate ea să facă pentru mine ?
realitatea frântă mi-o arată
cu multe chipuri rupte fără rime
adun în matematica aceasta a vorbirii
bucăţi de viitor şi de trecut
să petecesc cumva veşmântul firii
ce de prezent fără curmare-i rupt
reply
Posted: iunie 20, 2010 by calatorru in dialog(uri), poezia crestinismului meu, taceri (si vorbe)Etichete:Dumnezeu, reply, răspuns, scrisoare, scrisoarea vietii, viata
Dumnezeu face plicul vieţii mele şi foaia nescrisă din el…
o scrie cu Cuvintele Vieţii, o pune (înapoi) în plic şi o expediază
când ajunge la mine o desfac rupând timbrele cu tot cu plic, fără să-mi pese
citesc cuvintele la repezeală şi uit să răspund
cine mai scrie astăzi scrisori ?






























